Prim-ministrul Marcel Ciolacu a făcut precizări cu privire la protestul contabililor. Șeful Executivului spune că s-au făcut toate modificările posibile și că nu există sancțiuni. De asemenea, el mai spune că de 30 de ani se tot fac concesii și că acestea au dus la gradul de evaziune fiscală existent acum în România.
e-TVA nu are sancțiuni
Premierul Marcel Ciolacu a făcut recent declarații cu privire la protestele organizate în Piața Victoriei, care au fost declanșate de implementarea noului sistem e-TVA.
Grupuri de contabili, economiști și antreprenori s-au adunat pentru a-și exprima nemulțumirea față de ceea ce au numit „teroarea fiscală” și măsurile adoptate fără consultare publică prealabilă.
Protestul, intitulat „Fără haos în legislația fiscală”, a avut loc între orele 08:30 și 13:00. Manifestația a avut ca scop atragerea atenției asupra efectelor negative pe care noile reglementări le-ar putea avea asupra societății.
Într-o conferință de presă la sediul PSD, premierul Ciolacu a subliniat că, în contextul implementării sistemului e-TVA, s-au făcut toate modificările posibile și că nu există sancțiuni asociate.
El a accentuat necesitatea reformelor în domeniul fiscal și a digitalizării, remarcând că, deși aceste măsuri sunt necesare, ele întâmpină o rezistență considerabilă.
”Am făcut toate modificările posibile, nu sunt sancţiuni. Cu toţii ne dorim reforme. Când le implementăm, nu mai sunt bune. ANAF-ul are nevoie de digitalizare, după 30 de ani. De 30 de ani, promitem acest lucru, avem cea mai mare evaziune fiscală din Europa, avem cel mai mare gap de TVA, iar când implementăm digitalizarea, avem probleme”, a spus premierul.
România are cea mai mare evaziune fiscală
Unul dintre punctele esențiale pe care Ciolacu le-a adus în discuție este evaziunea fiscală din România. Aceasta este printre cele mai ridicate din Europa. Premierul a subliniat că, timp de 30 de ani, s-au făcut numeroase concesii în fața reformelor fiscale.
Aceste concesii au contribuit la situația actuală de evaziune masivă. El a evidențiat că nu mai poate accepta să cedeze presiunilor pentru a evita reformele necesare.
”Cu adevărat, trebuie să vedem, pe timpul implementării, să nu creăm mai multe probleme companiilor, decât să facem digitalizarea. Şi eu am văzut că domnul ministru a avut aceste întâlniri, mereu, dar nu putem ceda, pentru a o mia oară. De 30 de ani, tot timpul cedăm şi am ajuns primii la evaziune fiscală din Europa. Eu nu îmi asum acest lucru”, a completat şeful Executivului.
Protestatarii au pornit în marș către ANAF și Ministerul de Finanțe
Protestatarii s-au reunit în Piața Victoriei. Începând cu ora 9.30 ei au mărșăluit către sediul ANAF. Ulterior, la 11.23, au înaintat spre Ministerul de Finanțe, unde o delegație a participat la discuții cu oficialii.
„Într-o ţară în care mediul de afaceri ar trebui să fie susţinut şi încurajat, suntem martorii unei realităţi alarmante: lipsa de transparenţă şi comunicarea deficitară a instituţiilor statului, care par să adopte măsuri pe furiş, noaptea, fără consultare şi fără a ţine cont de impactul devastator pe care îl au asupra contribuabililor şi a afacerilor. Acesta este contextul în care ne aflăm astăzi, un context în care haosul legislativ şi teroarea fiscală devin norma”, acuză reprezentanţii Patronatului Antreprenorilor Contabili din România (PACR).
În acest cadru, a fost lansată și o petiție intitulată „Fără haos în legislația fiscală! Vrem predictibilitate!”, care a strâns deja peste 55.000 de semnături.
În petiție se cere eliminarea e-TVA și oprirea a ceea ce protestatarii numesc dictatură fiscală.