Sporul pentru bugetari nu va fi acordat pentru perioada concediilor
Premierul României, Marcel Ciolacu, dă asigurări că sporul pentru bugetarii care lucrează cu fonduri europene nu va fi tăiat, dar vor fi impuse anumite criterii. De altfel, sporul nu va mai fi acordat pentru perioada concediilor.
Marcel Ciolacu a reamintit tuturor că angajații primesc un salariu de bază și un spor pentru atragerea de fonduri europene. Din punctul lui de vedere, este important ca în sistemul public să existe indicatori de performanță. Deși se plătește un spor de 50%, este necesar să se vadă și câte fonduri au fost atrase și câte proiecte au fost deblocate. Acest lucru trebuie să fie monitorizat lunar. Momentan, s-a optat pentru un spor de 50% și nu unul de până la 50%, pentru a se reflecta performanța și că nu este vorba de austeritate, ci de o practică normală.
„Se taie acel spor când pleci în concediu. Atragi fonduri europene în concediu? Dacă dvs credeți că e o abordare incorectă, să-mi spuneți. Ai salariul de bază și ai un spor pentru atragerea de fonduri europene. Vă mai anunț ceva, chiar dacă suntem în campanie electorală și chiar dacă mi-am anunțat candidatura. În sistemul public trebuie să fie indicatori de performanță. Plătesc, îți dau spor de 50%, dar vreau să văd și câte fonduri ai atras, câte proiecte ai deblocat. Și acest lucru trebuie să-l faci lunar.
Noi am mers pe un spor de 50%, nu pe un spor de până la 50%, ca să fie atribuit în funcție de performanță. Nu e nicio austeritate, e un lucru cât se poate de normal. Nu știu cât de legal a fost până acum să primești spor pentru atragerea de fonduri europene la salariul de bază, dar tu să fii în concediu”, a spus el, marți, într-o conferință de presă.
Va crește pragul de impozitare al pensiilor sau nu?
El a discutat personal cu ministrul Muncii și Protecției Sociale, Simona Bucura-Oprescu, și cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, despre creşterea pragului până la 3.000 de lei la impozitarea pensiilor. Nu este un efort bugetar foarte mare, în jur de 800 de milioane.
Guvernul Ciolacu observă dinamica preţurilor şi a costurilor de viață. Datoria sa ca premier al României este de a ţine aceeaşi creştere a nivelului de trai dacă nu şi mai mult. Potrivit spuselor sale, creşterea pensiilor se face odată cu indicele de inflaţie şi cu indicele de creştere economică la începutul anului.
„Nu este un efort bugetar foarte mare, în jur de 800 de milioane. Am estimat costurile de implementare la recalculare. Trebuie să facem o distincţie între o reformă. Noi am venit cu recalculare, instrument de reformă, la 4,7 milioane de români. Era normal să există un procet de 0,5 sau 1%. Eu mă bucur că ne-am încadrat totuşi într-o limită rezonabilă, să fie de nemulţumiri.
Creşterea pensiilor se face odată cu indicele de inflaţie şi cu indicele de creştere economică la începutul anului. Recalcularea a avut alt fond, în primul rând, erau mulţi iameni cu mulţi ani în muncă şi aveau pensii foarte mici. S-au schimbat parametri, încercând să închidem de fapt nedreptăţile, după o succesiune de legi”, a completat el.
Ce se va întâmpla mai departe cu pensiile românilor?
Despre scandalul cauzat de recalcularea pensiilor, liderul social-democraților le-a reamintit tuturor că el și colegii săi şi-au asumat împreună această reformă.
„Era normal că va duce şi la discuţii, dar avem o sustenabilitate, de acum încolo. Fondul bugetar de pensii, lunar, este de 10,3 miliarde. Noi estimasem că pe aceste luni rămase din an, pe acest trimestru, o să avem cheltuieli de 10 miliarde.
În acest moment, cum arată cifrele, sunt cheltuieli de 8,3, pe toate cele patru luni. Cu alte cuvinte, ne încadrăm şi cu această creştere a plafonului de impozitare până la 3.000 de lei. Cu alte cuvinte, este bugetat”, a completat el.