Marcel Ciolacu susţine că premierul Cîţu l-a sunat să vorbească despre Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă după ce a fost presat de comisarii europeni în acest sens.
„Am avut mai multe zile discuţii cu comisari europeni. Doamna preşedinte mi-a răspuns la scrisoare, mi-a dat şi dreptate că PNRR să fie dezbătut în Parlament, nu neaparat să fie un vot. Nu ţinem neapărat să fie votat, dar el trebuie cunoscut, mai ales că PSD este cel mai mare partid din România şi are peste jumătate din administraţiile publice locale. Apelul (lui Cîţu, n.r.) a fost în urma comisarilor europeni şi a preşedintelui Comisiei. A rămas că ne vom vedea să stăm de vorbă vizavi de PNRR. A rămas că mâine stăm de vorbă şi stabilim”, a declarat Ciolacu la Antena 3.
Întrebat ce urmează să vorbească cu premierul, liderul PSD a reiterat ideea că social-democraţii vor intra în grevă parlamentară dacă PNRR nu este prezentat în Parlament.
Ciolacu amenință cu greva parlamentară
„Eu cu domnul Cîţu stabilesc principiile. Este exclus să nu vină cu el în Parlament. Eu am anunţat foarte clar: dacă se merge cu PNRR fără să fie prezentat şi fără să avem o discuţie foarte serioasă cu privire la mecanismele de acces la fonduri, PSD va intra în grevă parlamentară. Mi s-a spus (la Comisia Europeană, n.r.) că a mai existat situaţia din România cu privire la opoziţie în Polonia. Au intervenit comisarii şi acum au un PNRR în consens”, a mai explicat Ciolacu.
Liderul PSD a mai precizat că va trimite specialiştii PSD să discute cu guvernanţii despre principiile şi mecanismele pe care se bazează PNRR.
Vizita premierului și a miniștrilor la Bruxelles a fost eșec, iar PNRR este departe de a fi gata, a arătat joi Ciolacu, într- un mesaj public, postat pe internet. Trebuie precizat faptul că PSD a blocat votul referitor la creșterea contribuției României la bugetul UE, cerând la schimb prezentarea și dezbaterea planului PNRR în Parlament
Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu