Marcel Ciolacu, după discuția cu Volodimir Zelenski: „România vrea să fie principalul hub de stabilitate și securitate în regiune”
Ciolacu spune că a transmis două mesaje majore în cadrul discuțiilor cu oficialii ucraineni. În primul rând, președintele PSD a explicat că „România vrea să fie principalul hub de stabilitate și securitate în regiune”.
„Am fost, în a treia zi de Paște, în Ucraina pentru a-mi exprima solidaritatea cu un popor, din care fac parte și numeroși etnici români, un popor greu încercat, care nu a cunoscut liniștea nici măcar cu ocazia celei mai importante sărbători a creștinității.
Am avut convorbiri cu președintele Volodimir Zelenski, cu premierul Denys Shmyhal și cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk. Mai mult, am fost să văd, la Irpin și Borodianka, distrugerile comise de armata rusă.
În cadrul discuțiilor cu oficialii ucraineni, am transmis două mesaje majore:
1. România vrea să fie principalul hub de stabilitate și securitate în regiune și, astfel, să ne implicăm activ în procesul de reconstrucție a Ucrainei, după război, atât la nivel guvernamental, cât și cu firme românești. Mai mult, Porturile Constanța și Galați trebuie să fie principalele puncte strategice de legătură între cele două țări, între Ucraina și Europa, dar și cu restul lumii.
2. Am susținut că, în procesul de aderare a Ucrainei la UE, comunitatea de români din această țară trebuie să ajungă să beneficieze de toate drepturile de care se bucură minoritățile din statele membre ale Uniunii și din România – acesta fiind un proces firesc pe care l-a parcurs orice stat în procesul de aderare”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Bogdan Aurescu, vizită neanunțată la Kiev
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-a aflat într-o vizită oficială în Ucraina, alături de premierul Nicolae Ciucă și ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu. Întrevederea a avut loc în ziua de marți, 26 aprilie.
Programul vizitei a inclus vizitarea localităților Borodianka și Irpin, din proximitatea capitalei Kiev, puternic afectate de agresiunea ilegală, neprovocată și nejustificată a Rusiei asupra Ucrainei. Prim-ministrul Ciucă a transmis un mesaj de condamnare în termenii cei mai fermi a invaziei ruse, a atrocităților umane și distrugerilor materiale, exprimând sprijinul României pentru derularea unei investigații internaționale pentru tragerea la răspundere a celor vinovați de comiterea de crime internaționale, inclusiv prin contribuția financiară voluntară recentă, decisă de Guvernul României, către Fondul fiduciar al Curții Penale Internaționale.