Marcel Ciolacu vrea să renască marile uzine din România
Potrivit premierului României, Marcel Ciolacu, economia românească și industria au crescut vizibil. Acum, marile uzine de metalurgie, siderurgie și petrochimie din România, „al căror singur viitor părea fierul vechi”, renasc cu ajutorul capitalului privat. Specialiștii români sunt extrem de apreciați și căutați în mediul privat, autohton și de marile corporații internaționale.
„Se dă o bătălie adevărată pentru a-i avea pe cei mai buni specialiști alături”, spune el. În prezent, salariile pentru profesioniștii români rivalizează cu cele din țările dezvoltate, „la care noi ne uitam acum câțiva ani cu jind.”. Acum, un tânăr are șansa de a se împlini profesional în România.
„Stimați participanți acesta este motivul și nu vă ascund, pentru care îmi doresc să trecem la un alt nivel. Îmi doresc ca școala românească să ne pregătească tinerii nu pentru a obține o diplomă ca până acum, ci pentru ca tinerii să își găsească un loc de muncă bine plătit, pe măsura muncii lor. Este vitală, în opinia mea, creșterea unor noi generații de specialiști prin sistemul de învățământ tehnologic.
Peste un miliard de euro din fonduri europene, PNRR și buget de stat pentru învățământul dual, inclusiv cel universitar, în următorii cinci ani – acești bani, care finanțează programele de învățământ dual, sunt garanția pentru cei ca voi și pentru cei care vin după noi că veți avea o viață decentă în România.
În calitatea vremelnică pe care o dețin de prim-ministru, știu că este cel mai bine investit miliard din istoria Guvernului României, pentru că el va contribui și la reducerea presiunii deficitului de forță de muncă, dar și a șomajului în rândul tinerilor, un fenomen care se regăsește nu numai în România, dar în întreaga Europă, pentru că toți trebuie să ne ajutați să ne găsim împreună un drum în viață, tineri absolvenți și în mod special cei cu risc mare de marginalizare”, a spus el, miercuri, la deschiderea celei de-a IV-a ediții a Forumului Studenților Români de Pretutindeni.
Guvernul Ciolacu are planuri mari pentru elevii români
„Voi sunteți România de mâine! Și nu spun asta uitându-mă la tinerețea voastră… ci la maturitatea de care dați dovadă. Voi ați înțeles că România se poate dezvolta doar luptând pentru ceva, nu împotriva cuiva”, a completat el.
„Pe vremea mea, era o luptă pentru supraviețuire, unde studiile universitare nu îți asigurau automat un loc de muncă bine plătit. De aceea, România a avut generații întregi de ingineri, juriști sau economiști, care au făcut orice altceva, mai puțin meseria lor, învățată în școală. De aceea, exodul tinerilor bine pregătiți a atins atunci nivelul maxim!”, a completat el.
Din punctul lui de vedere, acesta a fost cel mai bine investit miliard, cel în învățământul dual, pentru că el va contribui și la reducerea presiunii deficitului de forță de muncă și a șomajului în rândul tinerilor.
Premierul României a lansat un apel ca tinerii români să se alăture demersului de a găsi un model de încurajare și de susținere a celor care se întorc din străinătate, după modelul statelor cu mulți emigranți, care au luat deja măsuri pentru a-și aduce înapoi cetățenii. În străinătate, fiecare cetățean care s-a întors acasă a fost scutit, timp de zece ani, de impozite pentru banii aduși înapoi.