Guvernul Ciolacu a fost învestit cu 290 voturi

UPDATE: Premierul desemnat Marcel Ciolacu a pecizat că speră să se ridice la nivelul aşteptărilor românilor din funcţia de şef al Executivului şi a mulţumit parlamentarilor pentru votul de încredere acordat programului de guvernare şi listei de miniştri pe care le-a propus.

„Aş dori să mulţumesc celor care m-au votat, atât din PSD, cât şi din PNL, cei de la grupul minorităţilor şi alţi colegi din Parlament. Sper că i-am convins astăzi. Aş dori să mulţumesc şi celor care nu m-au votat, este un exerciţiu democratic. Aş dori, celor care aţi rămas, să vă mulţumesc în mod special. O să încerc să mă ridic la nivelul aşteptărilor, atât ale dumneavoastră, cât şi ale românilor, în următoarea perioadă de un an şi şase luni. Sper să îndeplinim împreună cât mai multe reforme şi din promisiunile sociale pe care le-am făcut astăzi de la această tribună. Nu pot realiza acest lucru fără susţinerea dumneavoastră”, a declarat Marcel Ciolacu, de la tribuna Parlamentului.

Astăzi, 15 iunie 2023, în jurul orei 15:00, Guvernul Ciolacu a fost învestit cu 290 de voturi din totalul de 385. Au fost 290 de voturi PRO, 95 de voturi CONTRA și 0 abțineri.

Miniștrii vor depune jurământul la Palatul Cotroceni, în cursul acestei zile, iar apoi vor organiza prima ședință de guvern.

Din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, respectiv 465, au fost prezenţi 411 parlamentari.

385 de voturi valabil exprimate, din care 290 de voturi pentru şi 95 de voturi împotrivă.

”Potrivit articolului 103, alineatul 3 din Constituţia României, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, minimum 233 de voturi pentru. Ca urmare a faptului că din totalul de 465 de deputaţi şi senatori, 290 au votat pentru acordarea votului de încredere, se constată că este întrunită majoritatea de voturi necesară pentru ca parlamentul să acorde încrederea Guvernului, programul şi listei Guvernului prezentate de Marcel Ciolacu, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru”, a fost anunţul în plenul reunit.

Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului a afirmat că Parlamentul a acordat votul de încredere Guvernului. ”Îl felicit pe domnul prim-ministru şi felicit membrii cabinetului” a spus Ciucă.

Noul Guvern condus de Marcel Ciolacu

Guvernul Ciolacu arată în felul următor:

Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu

Ministerul Fondurilor Europene – Adrian Câciu

Ministerul Agriculturii – Florin Barbu

Ministerul Economiei şi Turismului – Radu Oprea

Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse- Gabriela Firea

Ministerul Digitalizării – Bogdan Ivan

Ministerul Muncii – Marius Budăi

Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila

Ministerul Energiei – Sebastian Burduja

Ministerul Justiţiei – Alina Gorghiu

Ministerul Educaţiei – Ligia Deca

Ministerul de Externe – Luminiţa Odobescu

Ministerul de Finanţe – Marcel Boloş

Ministerul de Interne şi vicepremier – Cătălin Predoiu

Ministerul Mediului – Mircea Fechet

Ministerul Dezvoltării – Adrian Veştea

Ministerul Culturii – Raluca Turcan

Ce a declarat Marcel Ciolacu înainte de votul în Parlament?

„Întotdeauna există tentația de a răspunde. Îmi aduc aminte, acum un an și șapte luni, și eu, și colegii mei eram în opoziție. O guvernare, hai să fim sinceri, nu tocmai de succes. Domnule președinte Cătălin Drulă, sunteți mult mai tânăr decât mine și știm amândoi, că, indiferent de jocul politic, este un moment pe care România nu poate să-l piardă. Nu vă spun ca să vin în întâmpinare sau să fie interpretat în vreun fel, cred că e de datoria mea.

Dacă mă chemați la grupul USR, voi veni fără presă, fără anunțuri, fără a fi folosite politic. Toate reformele din PNRR trebuiesc respectate și implementate. Dacă vom pierde și acest tren, este ultimul tren, nu al meu și al dumneavoastră, eu îmi doresc sănătate, dumneavoastră faceți politică în continuare.

Este ultimul tren al României. Înțeleg totul în politică, nu înțeleg minciunile și lucrurile știm la fel de bine cum se fac, cum se aruncă în spațiul public. Nu sunt ipocrit. Am multe defecte. Au scăzut industrii, producție. E evident, a scăzut în toată Europa. Am văzut și în Franța ce s-a întâmplat, m-am uitat și în Germania, m-am uitat și în Italia. E reculul ultim în acest moment. Dacă nu lăsăm România în această traiectorie, vom pierde tot. Știu și eu, și dumneavoastră ce amenință cu adevărat România și clasa politică.

Mi-ar fi fost ușor acum să vă spun tot ce s-a făcut greșit când ați fost la guvernare. De ce ați plecat… Aș fi greșit. Îmi doresc să colaborăm instituțional, pentruc că, politic, dumneavoastră sunteți în opoziție, noi – la putere, împreună cu Partidul Național Liberal, și să încercăm să găsim linia de mijloc unde cu toții avem interes”, a zis el cu câteva minute înainte de a se vota.

Marcel Ciolacu, mesaj către Kelemen Hunor

„Îmi pare rău, domnule Kelemen Hunor, de faptul că n-am reușit, trei bărbați de stat, să ajungem la acel punct comun în care să rămânem în continuare o echipă la guvernare. Sunt ferm convins că în viitor vom reuși să rămânem o echipă în parlament, pentru legile importante. S-a mai întâmplat în istorie când Partidul Social Democrat şi cu UDMR-ul, când era o avalanșă asupra noastră, să găsim echilibru. Sunt ferm convins că îl vom găsi în continuare, de data aceasta împreună și cu PSD-ul, și cu PNL-ul. Vor fi atacuri foarte mari, dragi colegi, și de la PNL și de la PSD, asupra noastră în perioada următoare.

Nimănui nu-i convine această majoritate mare și consistentă. Indiferent cât de greu va fi în viitor, indiferent cât de greu a fost în acest un an și șase luni, vom fi supuși unui atac, vom fi acuzați, ca să fim întărâtați, astfel încât această alianță să se rupă. Eu am luat votul de la colegii mei, și nu regret că am intrat la guvernare, ca să facem o alianță cel puțin până în anul 2024. Ar fi culmea, după ce, cum spunea domnul Kelemen Hunor, cu o mână se stingeau focurile, cu alta se încerca să se construiască, să ne lăsăm impresionați în acest moment.

Eu cred că vom avea un viitor politic împreună şi după anul 2024, dacă această guvernare se va ridica la așteptările românilor. Mulțumesc mult grupului minorităților că susține acest guvern, nefăcând parte din guvern, este o susținere parlamentară. Am arătat respectul și până acum, ca și coleg, ca și președinte al Camerei, și am să fac acest lucru în continuare. Vă mulțumesc mult”, a spus liderul social-democraților.