Marcel Ciolacu cere să nu fie exclus din PSD: „De obicei așa facem cu președinții partidului”
În cadrul Conferinței județene a PSD de la Satu Mare, Marcel Ciolacu le-a cerut social-democraților să nu îl excludă din partid, dacă va pierde alegerile din 2024.
Premierul a adăugat că a înțeles regulile politice și se va retrage singur de la conducerea PSD.
”Cu adevărat am promis că nu o să-mi fac un partid, după ce colegii mei o să mă excludă din partid, pentru că de obicei așa facem cu președinții partidului… Eu o să mă țin tare și îmi pun speranțele în Lucian Romașcanu că o să mă țină măcar președinte de onoare la Buzău”, a declarat el.
Ciolacu a adăugat că dacă nu va câștiga cele patru runde de alegeri de anul acesta, se va retrage singur de la șefia social-democraților.
”Anul viitor, avem 4 rânduri de alegeri. Este un an în care îmi doresc ca PSD să câștige toate alegerile. Categoric, că dacă nu le câștigăm, plec acasă. Au ieșit imediat după o astfel de declarație tot felul de specialiști să spună ce greșeală am făcut, consilierii mei mi-au spus să spun acest lucru, că a fost o capcană. Lucrurile sunt simple pe Pământul ăsta, toate funcțiile sunt vremelnice, durează mai puțin sau mai mult.
E un lucru de bun simț să știi când să faci pasul în lateral sau înapoi. Este adevărat, mi-aș dori să nu mă excludeți pentru că eu am înțeles aceste reguli, dar sunt niște reguli care țin de bunul simț. Nu există liderul maxim, s-au dus acele povești!”, a spus prim-ministrul României.
Șeful Guvernului a afirmat că PSD a fost puternic atunci când a avut echipe puternice la nivel județean și local.
Dacă PSD pierde alegerile, va pleca întreaga conducere a partidului
Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că dacă social-democrații nu vor avea rezultatele dorite la alegerile din 2024, nu va pleca doar Marcel Ciolacu, ci întreaga conducere a partidului.
”În momentul în care noi, ca echipă – Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea, Paul Stănescu, Vasile Dîncu, Mihai Tudose – nu reuşim să câştigăm alegerile în acest an, nu pleacă doar Marcel Ciolacu, pleacă echipa, fiindcă nu a luat doar Marcel Ciolacu decizii. Şi la bine, şi la rău, noi am fost o echipă şi suntem o echipă în continuare. Şi se vede acest lucru. Anii aceştia au arătat un PSD un pic diferit, dacă vorbim de conducerea PSD, faţă de cum aţi fost obişnuiţi inclusiv dumneavoastră, presa, cu războaiele dintre oamenii cu greutate din partid. Lucrurile s-au schimbat”, a declarat el sâmbătă, în emisiunea „Insider Politic” de la Prima News.
Sorin Grindeanu a fost întrebat dacă ar vrea să preia conducerea PSD, în cazul în care Marcel Ciolacu devine președintele României. Ministrul Transporturilor a spus că nu îl interesează acest lucru. Potrivit lui, principalul obiectiv este ca PSD să câștige alegerile, după 24 de ani.
„Pe mine mă interesează anul acesta: Candidatul PSD să câştige alegerile prezidenţiale. Astăzi, când vorbim, Marcel Ciolacu. Să câştige alegerile europarlamentare, locale şi parlamentare. După ce vom trece de aceste etape, discutăm ce e cel mai bine pentru PSD. Dar ar fi bine să discutăm aceste lucruri din poziţia de câştigători, fiindcă eu mai am experienţe când am pierdut alegerile – în 2004 şi 2009 – şi apoi au fost congrese în care nu ştiai dacă mai rămâne PSD în picioare”, a spus acesta.
Cel mai recent candidat PSD care a câștigat alegerile prezidențiale a fost Ion Iliescu. S-a întâmplat în anul 2000, într-o confruntare finală cu candidatul PRM, Corneliu Vadim Tudor. Ulterior, Adrian Năstase (2004), Mircea Geoană (2009), Victor Ponta (2014) și Viorica Dăncilă (2019) au suferit înfrângeri în fața candidaților de dreapta.
Nu se vorbește despre o plecare a lui Marcel Ciolacu din PSD
Sorin Grindeanu declară că nu există „nici cel mai mic semnal” că unii dintre membrii PSD ar dori demiterea lui Marcel Ciolacu din funcția de lider al partidului. Potrivit lui, partidul susține întotdeauna liderul când acesta ocupă funcția de prim-ministru.
„Dacă e… eu nu pot să vorbesc în numele tuturor membrilor. Eu nu am nici cel mai mic semnal de acest.. din contră. În acest moment preşedintele PSD este şi prim-ministru, dumneavoastră ştiţi cum funcţionează Partidul Social Democrat atunci când are prim-ministru. Deci eu nu văd nici cea mai mică… şi nici nu văd să-şi pună cineva problema de acest tip. Este exclus din punctul meu de vedere, nici cel mai mic scenariu de acest tip nu l-am auzit”, a afirmat el, tot la Prima News.
El afirmă că, „în mod natural”, după 1996, președintele PSD a candidat la funcția de președinte al țării în fiecare rundă de alegeri.
„E natural, PSD aşa acţionează: cel care se află în fruntea lui este cel care coordonează tot, care are cea mai mare încredere, urmare a acţiunilor făcute şi care pleacă cu prima şansă. Astăzi, când vorbim, Marcel Ciolacu este preşedinte PSD. În mod natural, fără a personaliza, preşedintele PSD candidează la preşedinţia României. Acelaşi lucru cred că a fost şi la PNL, dacă nu mă înşel”, a spus el.