Marcel Ciolacu: Franţa, Italia sau Germania se găsesc în aceeaşi situaţie privind inflaţia
Inflația a depășit 10%, iar Marcel Ciolacu susține că nu doar România resimte acest procent, ci și alte țări europene precum Franța, Italia, sau Germania.
Liderul PSD a adăugat că este vorba despre o ”influență venită din zona euro”, iar Guvernul a pregătit un set de măsuri astfel încât inflația să nu aibă efecte directe și să ”scape din mână”. Totodată, Ciolacu a mai adăugat că s-a discutat cu BNR și despre cursul euro.
„Este o influență venită din zona euro, și în Franța, și în Italia, și în Germania mai ales, există o inflație cu două cifre. De-asta am luat aceste măsuri, ca inflația să nu scape din mână și veți vedea că vor avea efecte directe. Cel mai important lucru pe care îl văd eu este că împreună cu Banca Națională am ținut cursul euro până în cinci lei”, a declarat Ciolacu, la Parlament.
Măsurile luate de Guvern
Anterior declarațiilor sale referitoare la inflație, într-o postare pe pagina personală de Facebook, Marcel Ciolacu a anunțat primele măsuri adoptate de Parlament din pachetul ”Sprijin pentru România”.
Potrivit liderului PSD, una dintre ele prevede dublarea valorii normei de hrană în spitale, dar și majorarea salariului minim în agricultură și industria alimentară.
Ciolacu a mai adăugat că măsurile vor intra în vigoare de la data de 1 iunie și vor fi aplicate așa cum au fost anunțate, astfel încât românii să depășească cu bine această criză fără precedent.
„Astăzi, Parlamentul a adoptat primele două măsuri din pachetul ”Sprijin pentru România”! Am dublat valoarea normei de hrană în spitale la 22 lei/zi și am majorat la 3.000 de lei salariul minim în agricultură și industria alimentară. Ambele măsuri vor intra în vigoare de la 1 iunie.
Când vor intra în vigoare?
Toate măsurile din acest pachet economic și social vor fi aplicate EXACT cum au fost anunțate. Românii, agricultura și economia românească au nevoie de soluții și de sprijin pentru a trece cu bine peste această criză, nu de contre politice.
Iar celor care au atacat sau criticat acest program, le reamintesc că nu au fost în stare să prezinte nicio soluție alternativă. Doar au criticat Guvernul, dar nu au propus nimic în loc”, a scris Ciolacu pe Facebook.
În aceași postare, liderul PSD a mai adăugat că cei de la USR nu au găsit suficienți bani să asigure o masă decentă pacienților din spitale, însă au găsit milioane de euro pentru a putea cumpăra vaccinuri anti-covid.
„PS: Miniștrii USR ai Sănătății au găsit 780 de milioane de euro pentru a cumpăra zeci de milioane de doze de vaccin, cu mult peste necesar, însă nu au găsit resurse să asigure o masă decentă pacienților din spitale. Rușine!! De asta trebuie să rămână în opoziție!”, se mai arată în postarea acestuia.