Marcel Ciolacu a fost întrebat marți, 9 octombrie, dacă subiectul aderării României la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre se află pe agenda Consiliului JAI de joi, 9 octombrie. Premierul susține că acest subiect important urmează să fie dezbătut în cadrul ședinței.
Marcel Ciolacu susține că România va adera anul acesta la Schengen terestru
De asemenea, premierul a amintit de faptul că abia s-au terminat alegerile din Austria. Potrivit social-democratului, este „foarte puţin probabil că Austria îşi va schimba părerea, după numai câteva zile de la alegeri”.
El spune că se află în contact cu Karl Nehammer, cancelarul conservator în exerciţiu. În momentul de față, trebuie să aștepte formarea unei formalități în Austria.
Premierul și-a exprimat apoi speranța că va fi luată o decizie până la următorul JAI.
„Ba da, se află pe agendă, nu este un vot, pentru că, între timp, ştiţi la fel de bine ca şi mine că de abia s-au terminat alegerile din Austria. Şi era foarte puţin probabil că Austria îşi va schimba părerea, după numai câteva zile de la alegeri. Sunt într-un contact cu cancelarul Nehammer, să vedem ce majoritate se creează în Austria, şi mai este un JAI, parcă pe 11-13 decembrie. Eu sper, ca până atunci, să se lămurească foarte mult lucrurile”, a declarat Marcel Ciolacu.
Potrivit premierului, țara noastră ar trebui să intre deplin în spațiul Schengen până la finalul anului curent.
„România va adera anul acesta la Schengen terestru”, a susținut Ciolacu.
Situația este tensionată în Austria
Amintim că situația din Austria este una foarte tensionată, după decizia controversată luată de președintele ecologist austriac Alexander Van der Bellen.
El a refuzat să încredinţeze Partidului Libertăţii (FPOe) mandatul de a încerca formarea unei majorităţi. Controversata decizie a fost anunțată în ciuda faptului că FPOe a câștigat democratic alegerile legislative din țară.
Președintele ecologist a încercat să motiveze decizia și a susținut că niciun partid nu ar vrea să guverneze cu așa-zisa formațiune de „extremă dreaptă”.
Totodată, le-a cerut însă partidelor clasate primele trei în alegeri, printre care și Partidului Libertăţii, să discute între ele pentru a găsi o soluţie de ieşire din „impasul” politic, conform Reuters.
La rândul lui, Nehammer s-a arătat deschis discuţiilor cu FPOe pentru a forma o majoritate, însă fără Herbert Kickl.
Kickl a reacționat imediat și a subliniat faptul că nu nu acceptă să fie exclus din Guvern, după câștigarea alegerilor legislative din țară. Politicianul critică ideea formării unei „coaliţii a perdanţilor” doar pentru a-l izola.