Marcel Ciolacu taie în carne vie în PSD! Dumitru Buzatu nu mai este membru al partidului
Dumitru Buzatu a fost exclus din PSD! Ceea ce anunțase deja președintele Marcel Ciolacu vineri s-a întâmplat în această dimineață.
Biroul Politic Național al PSD s-a reunit în ședință sâmbătă dimineață. Ȋn unanimitate de voturi, s-a luat decizia excluderii din PSD a președintelui Consiliului Județean Vaslui.
Mai mult, Marcel Ciolacu le-a cerut colegilor săi social-democrați să nu folosească jumătăți de măsură în acest caz și să ia decizii drastice.
Tocmai din acest motiv, a fost suspendată din PSD și soția lui Dumitru Buzatu. Este vorba despre senatorul Gabriela Crețu.
Ȋn plus, Tudor Buzatu, fiul lui Dumitru Buzatu, și-a înaintat demisia din funcția de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. Membrii Biroul Politic Național al PSD au luat act și de această demisie.
Acum, noul președinte interimar al PSD Vaslui va fi europarlamentarul Dragoș Benea, care este și vicepreședinte pe regiunea Moldova.
Marcel Ciolacu a admis că imaginea PSD este afectată.
„Sunt ferm convins că afectează. Orice act de corupţie afectează imaginea oricărui partid.
Dar cred că deciziile partidului şi reacţia partidului şi a colegilor mei şi a mea, personală, a fost cea corectă. Toate deciziile au fost luate cu unanimitate de voturi”, a spus președintele PSD, după ședința fulger de sâmbătă dimineață.
Paul Stănescu este șocat că Dumitru Buzatu a putut face astfel de fapte
Tot sâmbătă, înainte de luarea acestei decizii, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, vorbea despre situația în care se află Dumitru Buzatu.
El spune că nu-i vine să creadă că s-a întâmplat așa ceva, afirmând că nu se aștepta ca Buzatu, la 68 de ani, să facă astfel de lucruri. „Nu există nicio soluţie”, a adăugat acesta, confirmând faptul că Dumitru Buzatu va trebui exclus din partid.
„Nu am discutat (cu domnul Buzatu – n.r.). Incredibil ce s-a întâmplat cu el. Comentarii… fără cuvinte. Nu mă aşteptam la aşa ceva de la domnul Buzatu.
Organele statului să îşi facă datoria. Foarte dezamăgit, nu am crezut că un om la 68 de ani poate să facă un asemenea lucru. (…)
Nu există nicio soluţie. Aşa cum a spus preşedintele Marcel Ciolacu, astăzi va fi exclus din PSD”, spunea Paul Stănescu înainte de ședința BPN de sâmbătă dimineață.
Buzatu, reținut pentru 24 de ore de către DNA
Reamintim că, sâmbătă dimineață, procurorii DNA au dispus reținerea lui Dumitru Buzatu pentru 24 de ore.
Decizia vine după ce, vineri seară, liderul social-democrat a fost prins în flagrant primind o mită de 1,25 milioane lei (circa 250.000 de euro) pentru acordarea unui contract de reabilitare și modernizare a unor drumuri din județ.
Potrivit informațiilor din dosar, omul de afaceri căruia i s-au cerut banii era din Cluj, notează G4Media. Flagrantul s-ar fi realizat la un restaurant unde Buzatu lua masa, iar banii fuseseră marcați în prealabil de către cei de la DNA.
Acum, propunerea de arestare preventivă în cazul lui Dumitru Buzatu va fi trimisă la Tribunalul Vaslui.