Marcel Ciolacu: Îmi doresc foarte mult să revină Mihai Tudose în Guvern la rotativa din mai

Sursă: Facebook, Marcel Ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că îşi doreşte foarte mult ca Mihai Tudose să revină în Guvern în luna mai atunci când va avea loc rotativa la guvernare.

Marcel Ciolacu a declarat, luni, 16 ianuarie, că își dorește ca fostul premier Mihai Tudose să revină la Guvern în luna mai atunci când portofoliul de premier va fi preluat de social-democraţi.

Ciolacu: La rotativă va fi respectat protocolul, dar dacă în interiorul coaliţiei găsim o formulă mai bună

Întrebat dacă va reveni la Guvern fostul premier Mihai Tudose, liderul PSD a declarat următoarele: „Eu îmi doresc foarte mult ca Mihai Tudose să vină în Guvern. (…) Din discuţiile avute cu el, îşi doreşte şi el să vină în Guvern. E un om cu experienţă, a fost şi ministru la Economie, a fost şi prim-ministru”.  De asemenea, Marcel Ciolacu a afirmat că la rotativă va fi respectat protocolul din coaliţie în privinţa miniştrilor ce vor fi schimbaţi, dacă nu se va găsi o formulă mai bună.

„La rotativă va fi respectat protocolul, dar dacă în interiorul coaliţiei găsim o formulă mai bună, o să venim cu acea formulă. Dacă nu, va fi respectat protocolul. (…) Îţi asumi şi bunele şi relele când ai semnat un astfel de protocol, dar sunt ferm convins, raţiunea noastră de oameni politici care ne dorim ca lucrurile să meargă în direcţia corectă, mai ales unde sunt miniştri, de exemplu domnul Boloş la MIPE, din punctul meu de vedere e o greşeală să îl schimbi pe ministrul Boloş în acest moment. Mai sunt cinci luni până la rotativă. Aşteptăm încă trei – patru luni de zile când vom intra în negocierile, eu cred că foarte scurte, de a discuta aceste schimburi de ministere care sunt totuşi într-o zonă foarte limitată. Există o performanţă la Ministerul Justiţiei, am scăpat de MCV. Există această performanţă de ţară.”, a mai spus președintele PSD la România TV.

Ciolacu, despre propunerea PSD pentru funcția de președinte la alegerile din 2024

Marcel Ciolacu a declarat, luni, 16 ianuarie, că România are nevoie de un preşedinte de stânga care să conducă țara.

„Cred cu certitudine că România are nevoie de un preşedinte de stânga, un om care împărtăşeşte principiile, în primul rând, de stânga. Este nevoie de o schimbare după 20 de ani. Sunt oameni de stânga în România care pot ocupa această funcţie, cea mai înaltă funcţie din statul român.”, a declarat Marcel Ciolacu pentru aceeași sursă.

Șeful PSD a adăugat că la următoarele alegeri prezidenţiale, partidul pe care îl reprezintă nu va veni neapărat cu un om politic.

„Când avem discuţia de candidaturi tot timpul ne gândim numai la oameni politici. De data aceasta PSD nu va veni neapărat cu un om politic, va veni în schimb cu un intelectual. Partidul va alege (candidatul la alegerile prezidenţiale – n.red.). Va exista o competiţie internă în care se va înscrie cine doreşte. Eu doresc să modific statutul astfel încât şi altă personalitate, care nu este neapărat în partid, să poată candida.”, a declarat liderul PSD.