Marcel Ciolacu, extrem de încrezător în actuala coaliție de guvernare: Va funcționa până în 2024. Ce se va întâmpla după alegerile de peste doi ani
Președintele Partidului Social Democrat (PSD) a oferit un interviu pentru Reuters în care precizează că actuala coaliție guvernamentală va supraviețui cel puțin până la alegerile de peste doi ani, cu toate că există diferențe în ceea ce privește abordarea politică.
Marcel Ciolacu spune că majoritatea considerabilă a coaliției va ajuta la combaterea crizelor de sănătate, energetice și economice.
„Când ai o asemenea majoritate, trebuie să urmărești și să faci lucruri îndrăznețe”, a precizat Marcel Ciolacu în cursul zilei de miercuri, adâugând, de asemenea, că ”această coaliție de guvernare va funcționa până în 2024 și… cred că are un viitor după 2024 cu aceeași structură”.
Schemă de sprijin pentru români
Președintele Camerei Deputaților a mai spus că Executivul va extinde o schemă de sprijin energetic de plafonare a prețurilor și subvenții pentru gospodării și companii mici, precizând că acest lucru se va întâmpa după expirarea actualelor măsuri în luna martie a acestui an. De asemenea, el a respins propunerea anterioară de reducere a TVA-ului pentru prețurile la energie electrică, începând cu luna aprilie a acestui an, subliniind că ”dacă prețurile rămân plafonate, de ce să scadă taxa pe valoare adăugată”.
În plus, președintele social-democraților a mai spus că țara noastră trebuie să investească în producția de energie nouă și să devină independentă din punct de vedere al energie în trei ani.
Adevărul despre relația dintre Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu
Într-un interviu acordat la Digi24, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a vorbit despre relația pe care o are cu șeful statului. Mai exact, acesta afirmă că nu are un parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis, ci o relaţie „instituţională”.
El a adăugat că își dorește ca noul Guvern să funcționeze și să fie unul eficient, subliniind faptul că împreună cu președintele Iohannis, cei doi discută doar despre prioritățile legislative și angajamenetele pe care România le-a făcut.
„Este o relaţie instituţională. Nu am un parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis, aşa cum au cei de la PNL. (…) Îmi doresc ca acest guvern, în afară de faptul că e un guvern funcţional şi cu o susţinere parlamentară consistentă, îmi doresc să fie şi eficient. Este singurul lucru pe care mi-l doresc.
În continuare am o relaţie instituţională cu preşedintele, discutăm pentru priorităţile legislative şi angajamentele pe care şi le ia România”, a spus Ciolacu, la Digi 24.
În cadrul aceluiași interviu, liderul PSD a fost întrebat dacă partidul pe care îl conduce are candidat pentru alegerile prezidenţiale. În acest sens, liderul social-democrat a răspuns că în partid există mulţi candidaţi în acest moment. Pe de altă parte, el a adăugat că își dorește o serie de alegeri interne în fiecare organizație.