Marcel Ciolacu, întâlnire cu delegația OMV Petrom. Care au fost principalele subiecte abordate

omv petrom

SURSA FOTO: Dreamstime

Luni, pe data de 24 septembrie, premierul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu delegația OMV Petrom. Principalul subiect de discuție a fost proiectul Neptun Deep, însă a fost abordată și problema unui dosar de evaziune fiscală.

Marcel Ciolacu, întâlnire cu delegația OMV Petrom

Premierul Marcel Ciolacu a avut luni, pe data de 25 septembrie, la Palatul Victoria, o întâlnire cu delegația OMV Petrom, condusă de Alfred Stern, directorul general executiv al OMV.

Discuțiile s-au concentrat pe evoluția proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră – Neptun Deep, precum și pe alte proiecte de investiții în sectorul energetic, conform unui comunicat emis de Guvern.

„Colaborarea strânsă între autorităţile guvernamentale, OMV Petrom şi Romgaz face ca Neptun Deep să avanseze conform graficului.

Guvernul va susţine în continuare cu fermitate acest proiect, având în vedere beneficiile aduse României şi românilor.

În valoare de 4 miliarde de euro, această investiţie va asigura energia necesară cetăţenilor şi economiei naţionale şi va face din România un jucător important pe piaţa europeană”, a afirmat Ciolacu despre proiectul Neptun Deep.

Marcel Ciolacu; SURSA FOTO: Facebook/Guvernul României

Dosar de evaziune fiscală pe numele principalului contractor al OMV

Un motiv neoficial al întâlnirii ar fi legat de un dosar de evaziune fiscală deschis pe numele principalului contractor al OMV.

Din partea Guvernului, la discuții au mai participat vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei prim-ministrului, Alexandru Ghigiu, și Adriana Petcu, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon.

Din partea OMV, la întâlnire au participat Alfred Stern, director general executiv și președinte al Consiliului de Supraveghere OMV, Cristina Verchere, CEO al OMV Petrom, și Alexandru Maximescu, vicepreședinte al OMV Petrom.

Ce este proiectul Neptun Deep

Proiectul Neptun Deep este cel mai important proiect energetic din istoria României. Acesta prevede exploatarea a 100 de miliarde de metri cubi de gaze din Marea Neagră pe o perioadă de 20 de ani, cantitate echivalentă cu consumul României pe o perioadă de nouă ani. Proiectul este derulat de companiile OMV Petrom și Romgaz, iar costurile de exploatare sunt estimate la 4 miliarde de euro.

Cele două companii vor exploata o zonă de 7.500 km² din zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, situată la aproximativ 160 de kilometri de țărm, în ape cu adâncimi între 100 și 1.000 de metri. OMV Petrom și Romgaz planifică să înceapă forajul în 2025, iar primele livrări de gaze sunt așteptate în 2027.