Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat, după întâlnirea cu primarul Romei – Roberto Gualtieri, că oraşul este casa a peste 200.000 de români. Astfel, acesta îşi doreşte ca forumul economic bilateral să fie organizat la Roma. Liderul social-democraților a mai spus că Italia este al doilea partener comercial al ţării noastre.
În Roma locuiesc peste 200.000 de cetățeni români
„Roma este casa a peste 200.000 de cetățeni români! În sprijinul acestei comunități puternice, am discutat astăzi cu primarul Romei, Roberto Gualtieri, despre cum putem lucra împreună pentru a crea noi oportunități pentru aceasta, inclusiv la nivel de reprezentare administrativă.
De altfel, ne dorim să organizăm împreună un forum economic bilateral la Roma, deoarece Italia este al doilea partener comercial al României. Trebuie să continuăm să întărim constant această relație.”, a scris Marcel Ciolacu, joi, pe pagina sa de Facebook.
Ciolacu a lăsat să se înțeleagă că nu este de acord cu suprapunerea alegerilor în 2024
Liderul PSD nu exclude varianta comasării alegerilor în anul 2024, dar a lăsat să se înțeleagă că nu ar fi de acord cu suprapunerea alegerilor locale cu cele parlamentare: „Eu nu funcționez să începem să gândim cu ceva care este în mijloc”.
„Cred că bine să avem o discuție. Nu ne-am făcut o opinie pe acest subiect.”, a spus Marcel Ciolacu despre propunerea liberalilor referitoare la comasarea alegerilor din anul 2024, atunci când se vor desfășura toate rândurile de alegeri: locale, parlamentare, prezidențiale și europarlamentare. Da asemenea, șeful PSD a dat de înțeles că nu ar fi de acord cu suprapunerea alegerilor locale cu cele parlamentare.
„Sunt niște recomandări a Comisiei de la Veneția, știu că e și o decizie a CCR… De aceea, e o temă nouă. Dar știu că în 2024 avem toate alegerile. Începem cu europarlamentarele și terminăm cu cele pentru funcția de președinte. Așa sunt cronologic. Eu nu funcționez să începem să gândim cu ceva care este în mijloc. De obicei, eu plec de la capete”, a declarat Marcel Ciolacu.
PNL a adus în discuție comasarea alegerilor din anul 2024
Astăzi, pe 1 februarie, PNL a adus în discuție comasarea alegerilor de anul viitor. Există mai multe scenarii în acest sens, care vor fi discutate în coaliția de guvernare, a anunțat vicepreședintele PNL Alina Gorghiu.
„Sunt mai multe scenarii. Ele vor fi discutate în coaliție. Poți să suprapui localele cu parlamentarele, poți să te gândești la suprapunerea parlamentarele cu prezidențialele cu parlamentarele… Comisia de la Veneția ne-a spus că nu poți să faci aceste modificări cu mai puțin de un an înainte de alegeri.”, a declarat Alina Gorghiu.