Ponderea din PIB pentru investiții în 2024 e de peste 7%
În cadrul întâlnirii cu o delegaţie a Băncii Mondiale, premierul Marcel Ciolacu a declarat că bugetul pentru anul 2024 are o pondere semnificativă alocată investițiilor. Acestea reprezintă peste 7% din Produsul Intern Brut (PIB).
„Sumele direcţionate către investiţii ocupă o pondere importantă în structura bugetului pentru 2024, de peste 7% din PIB”, a subliniat prim-ministrul, citat într-un comunicat al Guvernului.
Guvernul vizează, de asemenea, introducerea unor măsuri noi pentru combaterea evaziunii fiscale. În acest sens, sunt planuri pentru înființarea unei structuri interinstituționale pentru a asigura coerența implementării acestor măsuri.
Prim-ministrul a subliniat și eforturile depuse pentru a crește rata de absorbție a fondurilor europene, anticipând că țara va încheia exercițiul financiar actual cu o rată de absorbție de aproximativ 97%.
Directorul regional al Băncii Mondiale, Marina Wes, a exprimat disponibilitatea băncii de a sprijini continuarea eforturilor autorităților române în eficientizarea politicilor de colectare fiscală și combaterea evaziunii fiscale.
Marcel Ciolacu promite că în 2024 se va reface puterea de cumpărare a populației
De asemenea, Marcel Ciolacu a dat asigurări că în bugetul pentru anul 2024 vor fi continuate „măsurile pentru refacerea puterii de cumpărare a populației, în special pentru cei cu venituri mici și medii”.
El a subliniat că inflația a înregistrat o scădere semnificativă, de la 16,8% la 6,7%, în ultimul an.
„De la 16,8%, la 6,7%! Aceasta este evoluţia inflaţiei în ultimul an.
Când am preluat mandatul de premier am promis că voi lucra împreună cu BNR astfel încât să ducem inflaţia la o singură cifră până la sfârşitul anului. INS confirmă astăzi că inflaţia continuă să scadă”, a transmis premierul, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Marcel Ciolacu a menționat că această evoluție favorabilă a inflației a fost posibilă prin plafonarea prețurilor la energie și gaze, precum și prin limitarea adaosului comercial la 21 de categorii de alimente de bază.
Șeful Executivului a afirmat că, în continuare, vor fi luate măsuri pentru a sprijini puterea de cumpărare a populației, în special a celor cu venituri mici și medii.
Ce arată datele INS privind inflația?
Potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna noiembrie la 6,72%, de la 8,07% în octombrie. Scăderea s-a înregistrat în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 6,84%, cele nealimentare cu 5,08%, iar serviciile cu 11,18%.
Indicele preţurilor de consum în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna octombrie 2023 a fost 99,99%.
Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2023 comparativ cu decembrie 2022) a fost 6,3%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2023 comparativ cu luna noiembrie 2022 a fost 6,7%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2022 – noiembrie 2023) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2021 – noiembrie 2022) a fost 11,2%, precizează INS.