Premierul Marcel Ciolacu a discutat continuarea programului nuclear în domeniul energiei cu șeful AIEA, aflat în vizită la București. Ciolacu a declarat că Guvernul dorește îmbunătățirea evaluării imagistice a pacienţilor oncologici.
Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu șeful AIEA: Vrem să îmbunătățim evaluarea imagistică a pacienţilor oncologici
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit luni la Palatul Victoria cu Rafael Mariano Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA). În timpul discuțiilor, s-a subliniat colaborarea solidă dintre România și AIEA în ceea ce privește dezvoltarea programului nuclear civil. Cei doi au discutat și perspectivele concrete de aprofundare a cooperării în domeniul medicinei oncologice și al energiei.
„Guvernul se va implica direct în susţinerea proiectului pentru îmbunătăţirea metodelor de evaluare imagistică a pacienţilor oncologici aflat în derulare la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Suntem interesaţi să colaborăm pentru aplicarea şi în România a celor mai eficiente terapii, în beneficiul pacienţilor, şi să dezvoltăm cooperarea cu dumneavoastră pentru desemnarea acestui spital drept centru-ancoră al AIEA”, a declarat Ciolacu, citat într-un comunicat al Executivului.
România construiește două unități suplimentare la Cernavodă
În legătură cu continuarea programului nuclear în sectorul energetic, sursa menționată precizează că România va construi două unități suplimentare la Centrala Nucleară de la Cernavodă. În plus, țara noastră are în derulare lucrări pentru extinderea duratei de viață a unei unități deja existente. Guvernul subliniază că România inițiază dezvoltarea primelor reactoare modulare de mici dimensiuni (SMRs), în colaborare cu Statele Unite ale Americii și alte țări partenere, conform celor mai înalte standarde de siguranță și securitate nucleară.
Prin implicarea experților naționali și cu sprijinul acordat de către AIEA prin Programul de Cooperare Tehnică, România are potențialul de a deveni un furnizor de expertiză în diverse domenii care utilizează energia nucleară, inclusiv în radioterapie, reactoare de cercetare, cercetare farmaceutică, servicii de metrologie, conservarea patrimoniului cultural și planificarea și implementarea răspunsului în situații de urgență, a subliniat prim-ministrul conform comunicatului oficial.
Și ministrul de Externe s-a întâlnit cu Grossi
Și ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a avut luni o întrevedere cu directorul AIEA. Șefa diplomației române a subliniat rolul esențial al Agenției în garantarea respectării normelor de securitate nucleară și în prevenirea unui accident la centralele nucleare din Ucraina. Odobescu a subliniat importanța rolului AIEA în utilizarea tehnologiilor nucleare în scopuri pașnice, în condiții de siguranță și securitate. În acest context, oficialul român a menționat semnificația summitului dedicat energiei nucleare, desfășurat la Bruxelles pe 21 martie.
De asemenea, ministra a evidențiat sprijinul constant și substanțial oferit de AIEA pentru eforturile de promovare și consolidare a programului nuclear al României. Directorul general al AIEA a subliniat profilul internațional al României și politica sa nucleară responsabilă, recunoscută la nivel global. Totodată, acesta a evidențiat investițiile semnificative ale României în dezvoltarea programului său nuclear, inclusiv implementarea noilor tehnologii în domeniul energiei nucleare, cu accent pe instalarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMRs) în România.