Așadar, Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă vrea să candideze la alegerile prezidențiale din 2024. În acest context, premierul a subliniat că nu are un asemenea gând în momentul de față.

Totuși, acesta a ținut să puncteze că nu exclude nimic în politică, cel puțin în privința alianțelor politice.

Marcel Ciolacu a făcut un nou anunț despre intenția sa cu privire la alegerile prezidențiale

„Nu mi-am făcut nici un gând, sunt suficiente provocări. Vreau ca România să aibă un buget sustenabil și predictibil. România să aibă un președinte de stânga. Eu voi susține un președinte de stânga”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.

De asemenea, acesta a fost întrebat în privința unei alianțe cu PNL. Astfel, social-democratul a subliniat că nu exclude nimic în politică.

„Nu exclud nimic în politică. Nu e ușor de realizat (n. red. o astfel de alianță)”, a mai spus premierul.

Nicolae Ciucă a vorbit despre o alianță PNL-PSD la alegerile din 2024

La rândul său, Nicolae Ciucă a vorbit despre o alianță PNL-PSD la alegerile din 2024. Astfel, acesta a subliniat că nu există niciun fel de negociere secretă privind o alianță în acest sens.

Acesta a explicat că sunt discuţii între cele două partide pentru că sunt la împreună la guvernare. Pe de altă parte, Ciucă a punctat că „orice opțiune politică rămâne deschisă”.

„În primul rând nu există niciun fel de negociere secretă, pentru că nu aş face acest lucru şi sunt convins că nici domnul Ciolacu nu ar putea să facă negocieri secrete, din perspectiva mea şi din modul în care am înţeles până acum că trebuie să facem politică. Nu trebuie şi nu poate exista niciun fel de negociere secretă, atunci când doi oameni ştiu acelaşi lucru, nu mai este secret.

Doi: în niciun fel de demers pe care l-am întreprins până acum nu am luat decizii singur. Am discutat de fiecare dată, pentru că sunt anumite momente ale evoluţiei unei situaţii sau a alteia, dar de fiecare dată am mers şi am discutat cu Biroul Politic Naţional sau cu Biroul Executiv”, a spus Ciucă, întrebat dacă PNL are discuţii cu PSD pentru formarea unei alianţe la alegerile din 2024.

Liberalul a mai spus că indiferent cum se va derula situația, decizia nu se va lua decât în deplin consens și cu votul Biroului Politic Naţional.

El a menţionat că orice evoluţie politică viitoare trebuie să depindă de rezultatele guvernării, dar orice opțiune politică rămâne deschisă. În acest sens, el a punctat că depinde și de așteptările electoratului.