Marcel Ciolacu le-a transmis românilor un mesaj special de Ziua Muncii
Luni, 1 mai 2023, Marcel Ciolacu a decis să sărbătorească Ziua Muncii la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București pentru a le mulțumi personal medicilor și asistentelor pentru efortul depus în fiecare zi, reamintindu-le românilor că Ziua Muncii „este dedicată celor care muncesc din greu și celor care țin cu adevărat această țară pe umeri”.
„Am ales ca de 1 Mai– Ziua Muncii să fiu alături de cei pentru care această zi este una obișnuită de muncă. Le-am mulțumit medicilor și asistentelor de la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” pentru că sunt ca în fiecare zi la datorie, așa cum au făcut-o și în perioada pandemiei când au fost în prima linie a luptei cu virusul.
Și mă bucur că am putut să fac asta împreună cu profesorul Adrian Streinu-Cercel. De Ziua Muncii, am fost la ”Matei Balș” pentru a le mulțumi medicilor și asistentelor că sunt și astăzi la datorie.
La fel cum le mulțumesc tuturor celor din sistemul sanitar, polițiștilor, pompierilor și celor care lucrează astăzi pentru ca noi să ne bucurăm în liniște alături de familie și prieteni. Să nu uităm că această țară se bazează pe cei care muncesc zi de zi din greu!
Poliţiştii sau pompierii nu au fost nici ei uitaţi de liderul PSD
La fel, trebuie să le mulțumim polițiștilor, pompierilor și tuturor celor care astăzi muncesc pentru ca noi, restul românilor, să ne putem bucura de familie și prieteni. Să nu uităm că ziua de astăzi este dedicată celor care muncesc din greu și celor care țin cu adevărat această țară pe umeri! Onoare muncii!”, a scris, luni, Marcel Ciolacu pe contul său de Facebook.
Postările sale au strâns în scurt timp sute de comentarii: „Felicitări domnule președinte!!”, „Exact, sa pretuim oamenii drepti, muncitori, devotati muncii si profesiei, sa nu acceptam sa fie improscati cu noroi”, „Felicitări și respect dle președinte, că astăzi de sărbătoarea muncii sunteți alături de cei ce muncesc! Mult succes pe mai departe dle președinte!”, „Felicitări, domnu viitor premier! Asa este bine, cât mai aproape de popor. Doamne ajuta!”, „Respect! După un an de muncă merităm să avem o zi a noastră de sărbătorit.”