Marcel Ciolacu: Datoria mea să fac un upgrade în ceea ce priveşte deciziile politice
Premierul României, Marcel Ciolacu, a reamintit, vineri, că datoria sa este să facă un upgrade în ceea ce priveşte deciziile politice.
Sâmbătă, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, va prezenta deciziile politice şi guvernamentale pentru viitor.
„Este datoria mea – şi aici îl am pe domnul secretar general, pe domnul Stănescu – este de datoria mea să vin întotdeauna în faţa partidului (….) şi este de datoria mea să fac un upgrade în ceea ce priveşte deciziile politice, şi în ceea ce priveşte deciziile guvernamentale şi în ceea ce dorim să facem mai departe.
Şi mă bucur mult că nu este uşor, dar nici nu mă sileşte nimeni, am repornit în judeţe să consolidăm cu baza partidului”, a zis el, vineri, în cadrul unei conferințe de presă a PSD Vâlcea, postată pe pagina oficială de Facebook a PSD.
Marcel Ciolacu, cuvinte acide la adresa lui Florin Cîțu
El i-a transmis și un mesaj lui Florin Cîţu, care a zis recent că instituţiile statului ar trebui să se autosesizeze după ce Marcel Ciolacu a anunțat că a făcut un gentleman agreement cu Coca-Cola. Potrivit lui Florin Cîțu, premierul statului nu are voie să facă înţelegeri private cu companiile, în afara cadrului legal.
„Marcel Ciolacu vinovat de abuz în serviciu şi trafic de influenţă? Premierul nu are voie să facă înţelegeri private cu companiile, în afara cadrului legal”, a fost declarația lui Florin Cîțu.
„N-a înţeles nimic cel care m-a acuzat. După cum a condus şi ţara, printr-un accident total întâmplător, cu costuri majore”, este replicata dată de Marcel Ciolacu.
Premierul României a anunțat, miercuri, că a încheiat un gentleman agreement cu Coca-Cola ca supraimpozitarea să se întoarcă către companie sub formă de ajutor pentru investiții.
„Decizia de a impozita cu minim 1% din cifra de afaceri nu este împotriva unui investitor important. Este o hotărâre bazată pe echitate fiscală și pe solidaritate economico socială. Veți vedea în perioada următoare mai multe companii străine care vor veni să investească în România.
Nu sunt un fan al băuturilor cu zahăr. În pachetul privind măsurile fiscale am propus creșterea accizei pentru astfel de măsuri sunt justificate pentru protejarea populației, în special a tinerei generații, mai înclinată să consume băuturi cu un mare aport de zahăr.
Am un gentleman agreement cu cei de la Coca-Cola că toată această supraimpozitare se va întoarce către companie sub formă de ajutor pentru investiții. Vă încurajez să continuați pe această linie și să produceți băuturi cu cât mai puțin zahăr”, a declarat, miercuri, Marcel Ciolacu, potrivit informațiilor publicate pe pagina oficială de Facebook a Guvernului României.