Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a susținut că „nu e adeptul” scăderii TVA la combustibul și a atacat Consiliul Concurenței pe motiv că face anchete care durează prea mult timp.
„Nu nu am fost mare adept al scăderii TVA la carburant. Aţi văzut ce s-a întâmplat în Germania, unde a scăzut TVA şi carburantul s-a scumpit.
Am venit cu o măsură cu 0,5 bani din acciză doar pentru transportatori, pentru cei care fac transport de persoane şi pentru distribuitori, încercând să venim pe o zonă punctuală a economiei”, a spus Ciolacu.
Întrebarea lansată de Marcel Ciolacu: Ce face Consiliul Concurenței?
El a lansat un atac dur la adresa Consiliului Concurenței, susținând că poată ar trebui să vină în locul reprezentanților de acum alții care pot face nişte anchete în timp real şi să ajute.
„Ce mă mir eu este altceva: 120 de dolari pe baril era şi acum un an sau doi şi aveam la pompă preţul de 7,8 lei pe litru. Acum este tot 120 de dolari barilul, iar preţul este peste 9 lei.
Eu vreau să vă întreb şi pe dumneavoastră şi pe cei de la Consiliul Concurenţei ce fac? Nu mai bine cei de la Consiliul Concurenţei îşi dau demisia şi lasă pe unii să poată face nişte anchete în timp real şi să ajute?”, a precizat Marcel Ciolacu.
Guvernul va adopta o ordonanţă legată de prețurile anti-speculă
Liderul PSD a arătat că Guvernul va adopta o ordonanţă legată de prețurile anti-speculă. În acest sens, Ciolacu a indicat modelul Germaniei care au dedus TVA, iar combustibilul s-a scumpit în continuare.
„Ce am stabilit în coaliţie e că săptămâna viitoare, cred, se va da acea ordonanţă cu antispeculă, astfel încât Guvernul să aibă nişte instrumente clare, şi am văzut şi în Germania că au aceeaşi abordare după ce s-au păcălit, deducând TVA dar combustibilul scumpindu-se în continuare.
Vedem, ca să nu aşteptăm 5 ani o anchetă a Consiliului Concurenţei. Este vorba de un preţ speculativ. Guvernul trebuie să aibă instrumente, de săptămâna viitoare Guvernul va avea aceste instrumente şi pe urmă vedem efectul”, a mai spus Ciolacu.
Amintim că în luna februarie, USR a anunțat că a depus un proiect de lege care prevede scăderea TVA-ului pentru benzină, motorină și GPL. Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui spune atunci că statul este principalul beneficiar al creșterii prețurilor.