Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, luni, că nu va mai solicita devansarea termenului de 18 octombrie transmis de Curtea Constituţională. La această dată se va dezbate sesizarea USR şi Fortei Dreptei pe legea privind măsurile fiscale pe care şi-a asumat răspunderea Guvernul.
Marcel Ciolacu nu vrea să pună presiune pe CCR pentru devansarea termenului
Liderul PSD a explicat că nu vrea să pună presiune asupra judecătorilor CCR. Premierul a precizat că nu este deranjat în mod deosebit de termenul de 18 octombrie. Ciolacu a mai punctat că majoritatea măsurilor prevăzute de actul normativ au aplicabilitate de la 1 ianuarie.
„E totuşi o lege destul de stufoasă. Nu aş vrea totuşi să pun niciun fel de presiune pe judecătorii de la CCR. Pe mine în mod deosebit nu mă deranjează termenul de 18, pentru că marea majoritate a măsurilor oricum intră în vigoare de la 1 ianuarie, aşa că în acest moment nu cred că acest termen de 18 e o problemă. Nu vreau să grăbim lucrurile, sperând să nu existe o amânare”, a explicat Marcel Ciolacu.
Vineri la Deva, premierul Marcel Ciolacu a declarat însă că va solicita o devansare a termenului stabilit pe 18 octombrie. Liderul PSD a adăugat că cel mai bun instrument, în opinia sa, ar fi fost moţiunea de cenzură pentru că atunci coagulezi opoziţia. Acest demers nu a fost reuşit, dar nu din cauza social-democraţilor.
El a mai precizat că va aştepta decizia Curţii Constituționale asupra constituţionalităţii acestei legi care vizează măsurile fiscale.
Doi parlamentari liberali au semnat sesizarea la CCR
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 18 octombrie sesizarea pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament.
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat vineri că a fost depusă sesizarea la CCR cu privire la pachetul de legi. Documentul este semnat şi de către doi parlamentari liberali, Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină.
„Guvernul şi-a angajat răspunderea cu privire la un pachet de legi, sunt modificate 22 de acte normative, nu e un proiect de lege unitar, nu este respectată condiţia aplicării imediate a legii. Este ala-bala-portocala.
Unele prevederi se aplică la 1 octombrie, unele prevederi se aplică la anul, unele în 2025, iar CCR a spus în nenumărate rânduri că asta nu este în regulă şi a admis sesizări de neconstituţionalitate. A spus clar că atunci când îţi angajezi răspunderea ca Guvern trebuie să ţi-o angajezi pe ceva urgent”, a spus Moşteanu la Palatul Parlamentului.