Investițiile în infrastructură, singura soluție durabilă pentru dezvoltarea economică
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că singura soluție durabilă pentru dezvoltarea economică și pentru a rezolva problema traficului din București este reprezentată de investițiile în infrastructură, în special de extinderea rețelei de metrou.
El a anunțat că vor avea loc discuții cu ministrul de Interne și cu primarul Nicușor Dan, subliniind că aceste investiții vor conduce inevitabil la un disconfort temporar în trafic.
„Este evident. Calea cea mai sigură pentru dezvoltarea economiei și calea cea mai sigură pentru a schimba o dată pentru totdeauna traficul din București nu poate să fie decât investițiile, respectiv metroul. Știm cu toții că indiferent câte măsuri am luat, câte poduri, pasarele, câte restricții de circulație am face, soluția nu poate să fie decât metroul. (…)
Toată țările mari au dezvoltat infrastructura, având deficite mai mari pe o perioadă limitată. Acest lucru l-am discutat și negociat cu președinta Comisiei Europene.
Am să fac o discuție și cu ministrul de Interne, și cu primarul general al Capitalei pentru că se va crea un disconfort în trafic, astfel încât împreună cu Primăria Generală să găsim cele mai bune soluții în ceea ce privește restricționările de trafic, mai ales că știm cu toții că pe data de 9 septembrie vor începe școlile. (…) Avem timp la dispoziție să avem toate aceste discuții și să ne coordonăm”, a declarat el.
Sorin Grindeanu a declarat că linia de metrou care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni va deveni operațională în 2028.
„Acesta este termenul maxim. Dar așa cum am auzit mai devreme pe Progresul, pe prima porțiune suntem undeva la 14%”, a spus ministrul Transporturilor.
Marcel Ciolacu, vizită pe șantierul Magistralei 6 de metrou
Premierul Marcel Ciolacu a efectuat joi o vizită pe șantierul Magistralei 6 de metrou, care va conecta Bucureștiul cu Aeroportul Internațional Henri Coandă, pentru a verifica progresul lucrărilor.
El a subliniat că vor fi alocate toate resursele necesare pentru investițiile în infrastructura majoră și a menționat că urmează să discute cu ministrul de Interne și cu primarul Capitalei pentru a găsi soluții la problemele de trafic din București, care vor fi afectate de aceste lucrări.
„Știu breaking news-urile cu deficite. Vom asigura în continuare ca și prioritate toate investițiile în infrastructura mare. Vom negocia la Bruxelles cum rezolvăm cu deficitul. Toate țările mari au dezvoltat infrastructura având deficite mai mari pe o perioadă limitată de timp. Acest lucru l-am discutat și negociat și cu președinta Comisiei Europene”, a declarat el.
Șeful Executivului a adăugat că va purta discuții cu ministrul de Interne și cu primarul Capitalei pentru a identifica soluții privind problemele de trafic care vor apărea din cauza lucrărilor.
„Voi avea o discuție și cu ministrul de Interne și cu primarul Capitalei, pentru că nu va fi ca pe Valea Oltului, dar se va crea un disconfort în trafic, astfel încât împreună, Guvernul și Primăria Generală, să găsim cele mai bune soluții în ceea ce privește restricționările de trafic, mai ales că știm că pe 9 septembrie încep școlile. Avem timp la dispoziție să avem toate aceste discuții și să ne coordonăm”, a mai afirmat prim-ministrul.
Vor începe săpăturile pentru metroul din Cluj-Napoca
În altă ordine de idei, amintim că în curând, vor începe săpăturile pentru metroul din Cluj-Napoca. Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, a făcut anunțul miercuri, precizând că proiectul este în grafic conform planificării transmise Ministerului Transporturilor. Se desfășoară activități de deviere a utilităților și de pregătire a infrastructurii necesare pentru metrou. Finanțarea proiectului este asigurată, iar contractul de finanțare este în derulare, producând deja efecte. Toate procedurile legale aferente licitației au fost validate de autoritățile statului român.
În toamnă, vor ajunge utilajele necesare pentru săpat tunelurile. În prezent, se efectuează devieri ale utilităților, precum conductele mari de gaz și rețelele electrice ale Transelectrica, pe tronsonul Cluj-Florești, pentru a pregăti infrastructura necesară începerii lucrărilor în subteran. Este esențial ca amplasamentele din Florești să fie eliberate pentru a permite desfășurarea lucrărilor imediat ce sosesc utilajele de săpat tuneluri. Mai multe puteți citi aici.