Marcel Ciolacu susține că România a rezolvat problemele protestatarilor cel mai repede din UE

Premierul României, Marcel Ciolacu, a făcut declarații noi în cadrul unei emisiuni televizate joi. Subiectul discutat a vizat protestele desfășurate de fermieri și transportatori.

Printre altele, premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat de ce nu s-a alăturat protestatarilor în stradă, la Afumați, pentru a discuta direct cu fermierii și transportatorii.

El a povestit că i-a întâlnit pe protestatari a doua zi după declanșarea protestelor. S-a întâmplat într-un moment în care nu se conturase încă o prezență semnificativă și se remarca absența unei comunicări coerente.

Obiectivul său era să înțeleagă sursele de nemulțumire. După fiecare astfel de întâlnire, premierul a subliniat că a avut discuții cu miniștrii.

Șeful Executivului a evidențiat că regulamentul a fost deja aprobat, și eforturile lor persistă în a solicita sprijinul Comisiei Europene, alături de Franța și alte state mai dezvoltate economic decât România.

În plus, a subliniat, de asemenea, că în România, problemele au fost gestionate într-un timp foarte scurt.

„Eu i-am primit pe protestatari a doua zi după declanșarea conflictului, când nu se coagulase o masă consistentă și nu exista o coerență în comunicare.

Am vrut să văd unde sunt nemulțumirile, presupun că nu după 6 luni de mandat ale lui Marcel Ciolacu. După fiecare întâlnire, am avut întâlniri cu miniștrii.

Este un regulament deja aprobat și continuăm să solicităm Comisiei Europene, alături de Franța și alte state mai dezvoltate economic decât România. În România s-au rezolvat cel mai repede problemele”, a spus Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu susține că președintele Iohannis nu a participat la rezolvarea protestelor

Tot joi seară, premierul României a afirmat că nu a avut o conversație cu Klaus Iohannis cu privire la dificultățile fermierilor și transportatorilor, respingând astfel ideea că președintele i-ar fi solicitat să rezolve rapid această situație.

„Suntem la fake news-uri! (n.red – râde). N-am avut această discuție cu președintele Iohannis. Singurul lucru pe care îl constat și eu este că marea majoritate a problemelor invocate de către fermieri, dar și de către transportatori s-au rezolvat și vom continua să finalizăm tot ceea ce am convenit. (…)

Ce anume să-mi solicite președintele, ceva ce am rezolvat deja? Presupun că dacă mi-ar fi solicitat ceva ar fi făcut-o din prima zi de conflict, dar n-am avut acest dialog”, a spus Marcel Ciolacu, pentru Realitatea Plus.