Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că susţine sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse, dar nu va fi de acord cu măsuri care afectează angajaţii români. El a punctat cazul uzinei din Reşiţa, TMK Artrom, care se confruntă cu probleme severe generate de „modul eronat” în care unele autorităţi ale statului au interpretat aplicarea sancţiunilor împotriva oligarhilor ruşi.
PSD nu va fi de acord cu sancțiuni care afectează angajații români
„PSD susține sancțiunile împotriva Federației Ruse, dar NU vom fi vreodată de acord cu măsuri care afectează angajații români, locurilor de muncă și, în general, economia națională.
După situația de la fabrica din Slatina, a venit rândul uzinei din Reșița a TMK Artrom să se confrunte cu probleme severe generate de modul eronat în care anumite autorități ale statului interpretează aplicarea sancțiunilor împotriva oligarhilor ruși.
Solicit din nou Consiliului inter-instituțional responsabil cu aplicarea acestor măsuri să înțeleagă că activitatea companiilor de care depinde viața a mii de familii de români trebuie să continue, oamenii să-și primească salariile, iar familiile acestor angajați să nu sufere!”, a declarat liderul social-democrat.
Ciolacu: Guvernul trebuie să se inspire din soluțiile europene
Acesta precizează că scopul sancțiunilor este ca banii din România să nu ajungă în Rusia și să lase fără locuri de muncă mii de români.
„Scopul sancțiunilor este ca banii produși în România să #nu ajungă în Federația Rusă, nu să lași fără loc de muncă mii de români! Este inadmisibil să permiți companiilor plăți pentru contractele vechi, dar să nu-și poată vinde marfa produsă în ultima lună!
Sper că Guvernul va găsi din nou răbdarea și determinarea să se inspire din soluțiile europene astfel încât aplicarea sancțiunilor să aibă cât mai puține consecințe negative asupra salariaților și economiei naționale. Aceasta este singurul mod logic în care România trebuie să reacționeze!”, scrie Marcel Ciolacu pe într-o postare pe contul său de Facebook.