Marcel Ciolacu, despre o posibilă candidatură comună a PSD cu PNL în 2024

Marcel Ciolacu a anunțat, marți, că social-democrații discută cu PNL-ul despre o candidatură comună la alegerile locale și alegerile parlamentare din 2024.

„Normal că există discuţii, facem politică. Eu cred că şi PSD şi PNL au adus o stabilitate în România. Nu aş vrea să vă reamintesc contextul când a intrat PSD la guvernare, eram în plină criză socială şi era o incoerenţă guvernamentală acută. Ăsta este adevărul şi nu aş vrea să îi deranjez sau să îi supăr pe colegii mei.

Lucrez cu domnul ministru Fechet excelent, toţi constructorii şi CNAIR şi toate ministerele îl laudă cât de implicat este în rezolvarea problemelor. Se implică şi local. Lucrurile funcţionează”, a declarat, marți, Marcel Ciolacu, în timpul unei vizite de lucru la lotul 3 a Autostrăzii Focşani – Bacău.

Referitor la posibila susținere a unui candidat comun la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu a spus că el ar merge şi la Comisia Europeană cu un candidat comun.

Noul președinte al României ar putea fi Mircea Geoană, potrivit caselor de pariuri

În ciuda faptului că noile alegeri prezidențiale vor avea loc abia în decembrie 2024, majoritatea alegătorilor se întreabă deja cine va fi noul președinte al României.

Recent, au fost afișate cotele de pariuri și favoriții pentru alegerile prezidențiale din 2024, ci anume: Mircea Geoană (cotă 2.5/1), Nicolae Ciucă (5/1), George Simion (6/1), Marcel Ciolacu (7/1), Cătălin Drulă (10/1) și Codruța Kovesi (11/1).

Cine va paria 100 de lei pe Mircea Geoană, ar putea primi înapoi 250 de lei, în cazul în care acesta va deveni președintele României. Cine va paria pe Nicolae Ciucă, va primi, însă, 500 de lei, dacă acesta va câștiga alegerile prezidențiale.

Potrivit Newsweek România, casele de pariuri sunt mai credibile decât sondajele de opinie, pentru că ele dau cote corecte deoarece vor să câștige.

cote pariuri alegeri prezidențiale 2024
SURSA FOTO: Newsweek România

În cazul alegerilor parlamentare, Partidul Social Democrat (PSD) este favorit. PSD are cota de 1.7/1, fiind urmat de AUR (cota 2.85/1), PNL (cota 5/1) și USR (cota 10/1). Persoanele care vor paria 100 de lei pe USR, vor primi înapoi 1.000 de lei, în cazul în care va câștiga alegerile parlamentare. La polul opus, cine va paria 100 de lei pe PNL, ar putea câștiga 500 de lei, dacă va câștiga alegerile.

cote pariuri alegeri 2024
SURSA FOTO: Newsweek România