„Republica Moldova are nevoie de social-democraţi. Cred că românii trebuie să știe acest lucru”, a anunțat duminică, 20 noiembrie 2022, președintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu: „Republica Moldova are nevoie de un partid social-democrat proeuropean”
La deschiderea lucrărilor congresului al X-lea extraordinar al Partidului Democrat din Republica Moldova, președintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a afirmat că țara vecină are nevoie de un partid social-democrat proeuropean, precizând, totodată, că lucrările congresului vor avea loc sub egida unităţii social-democraţiei pentru consolidarea unei forţe politice profesioniste, în care doctrinele politice contează mai puţin.
„Republica Moldova are nevoie de social-democraţi. Este un moment în care contează mai puţin doctrinele de dreapta sau de stânga, Republica Moldova are nevoie de un partid social-democrat proeuropean şi, din câte ştiu eu, e aici şi domnul prim-ministru din 2009, dumneavoastră aţi fost primii care aţi declanşat parcursul european al Republicii Moldova.
Cred că românii trebuie să ştie acest lucru şi trebuie să ne ridicăm la aşteptările lor şi sunt ferm convins că după acest congres care cred că va fi sub egida unităţii social-democraţiei, cu toţii vom consolida o forţă politică profesionistă în Republica Moldova, care în perioada următoare va avea foarte multe de spus, atât în Republica Moldova cât şi în România, dar şi în Europa”, a declarat, duminică, Marcel Ciolacu.
„Este evident că de astăzi Partidul Democrat o să aibă un nou început, este un restart din punctul meu de vedere, pe care îl aştepta toată lumea. Nu este o situaţie plăcută, nu numai în Republica Moldova, ci şi în România şi în întreagă Europă, cu adevărat faptul că Republica Moldova abia a început drumul către Uniunea Europeană şi nu este membru NATO, creează o vulnerabilitate în acest moment, în contextul agresiunii Rusiei asupra unui stat suveran. De aceea mă bucur nespus de mult că ne-aţi invitat şi ne vom putea adresa Congresului”, a adăugat liderul social-democraților.
Marcel Ciolacu: „Corupția nu are ce căuta în partidul dumneavoastră”
Liderul PSD a vorbit, de asemenea, și despre mitingurile plătite din Republica Moldova. Acesta a spus că nu este de acord cu ele deoarece sunt create împotriva puterii sau a opoziţiei. El le-a spus membrilor Partidului Democrat din Republica Moldova că în grupul lor nu ar trebui să existe corupția, subliinind că „nu există lucru mai urât în politică decât să furi de la cei sărmani.”
„Nu am venit la dumneavoastră ca un frate mai mare sau mai mic, poate mai bătrân. Am venit astăzi împreună cu colegii mei pentru că şi dumneavoastră, şi noi cu toţii suntem români. Nu există nicio diferenţă între românii din România şi românii din Republica Moldova. Cred că o perioadă prea lungă ne-am lăsat antrenaţi în discursul altor.
Dacă cei din actuala putere nu vă lasă să fiţi ascultaţi, nu vă lasă să le duceţi proiectele, cred că este cazul atunci uniţi să vă faceţi auziţi. Nu sunt de acord cu mitinguri plătite. M-am săturat, şi noi am trăit în România aceste lucruri, anumite interese să plătească mitinguri împotriva puterii sau a opoziţiei. Dumneavoastră trebuie să fiţi partea curată a opoziţiei, partea constructivă a opoziţiei. Oamenii aşteaptă de la dumneavoastră nu circ, nu strigături, aşteaptă de la dumneavoastră soluţii. Aţi avut cel mai performant guvern din istoria Republicii Moldova. Acolo este resursa cea mai importantă, care face puntea dintre dumneavoastră şi români”, a explicat Marcel Ciolacu.
„Nu există şi nu s-a inventat o reţetă de succes în politică. Există doar muncă, unitate. Şi nişte principii doctrinare pe care nu avem dreptul să le încălcăm. Trebuie să ieşiţi cu o voce foarte clară, corupţia nu are ce căuta în partidul dumneavoastră. Nu există lucru mai urât în politică decât să furi de la cei sărmani.
Trebuie să spuneţi foarte clar şi să vă delimitaţi total de acest fenomen. Veţi vedea că cei care s-au bătut cu cărămida în piept că sunt mari, incoruptibili, marii oameni noi, salvatorii dumneavoastră, încet,încet, se va dovedi că nu a fost chiar aşa. Dar asta nu înseamnă că dumneavoastră nu trebuie să vă faceţi curăţenie în ograda proprie”, a conchis liderul social-democraților.