După ce Viorica Dăncilă a demisionat marți de la șefia PSD-ului, Marcel Ciolacu a fost votat președintele interimar al partidului, Paul Stănescu secretar general, în locul lui Mihai Fifor, iar Eugen Teodorovici a renunțat la funcția de președinte executiv al formațiunii politice.
După ce fostul premier s-a făcut de râs ani de la rând din cauza gafelor gramaticale, Marcel Ciolacu urmează același model. Actualul președinte al PSD a fost surprins făcând gafe de milioane. Limba română cu siguranță nu este punctul forte al social democraților.
„Am înțeles opinia colegilor mei, faptul că se dorește o resetare a partidului și că trebuie cineva să își asume rezultatul alegerilor. Nu este un moment de slăbiciune, este un moment de demnitate și eu consider că a trebuit să îmi dau demisia din funcția de președinte PSD. E un gest făcut pentru partid”, a conchis Viorica Dăncilă.
”Cu toții am ajuns la concluzia că…”
A plecat Dăncilă, a venit Ciolacu
Marcel Ciolacu a declarat după demisia Vioricăi Dăncilă că ”nu a picat niciun capăt”, ci doar ”trebuie o resetare a partidului”. Corect ar fi fost ”nu a picat niciun cap”.
„Aș vrea să îi mulțumesc doamnei Viorica Dăncilă, fostul nostru președinte. E pentru prima oară când eu am participat la un CEx în care toți liderii și-au spus opinia și așa a fost condusă doamna Dăncilă să se audă părerea tuturor. Un CEx matur care a fost pe fond, nu de formă.
Cu toții am ajuns la concluzia că trebuie o resetare a partidului și nu făcut un măcel. De fapt și de drept nu a picat niciun capăt azi, iar o premieră pentru PSD, fostul președinte se regăsește în echipa partidului”, a declarat Ciolacu, la finalul CEx-ului PSD.