Marcel Ciolacu a dat ordin ca românii din Israel să fie aduși acasă

”Sunt în jur de 790 de români în acest moment pelerini şi împreună cu doamna ministru de Externe căutăm variantele ca să-i aducem cât mai repede acasă. După cum bine ştiţi, în acest moment sunt închise toate aeroporturile din Israel. S-a dat o avertizare de stare de război. Vedem cum evoluează lucrurile”, a declarat, sâmbătă, premierul Marcel Ciolacu.

MAE, alertă de călătorie pentru Israel!

MAE le cere celor care intenţionau să plece în Israel să renunţe la planurile de călătorie. Autoritățile recomandă cetățenilor români să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale, să se adăpostească în clădiri şi, când situaţia va permite, să părăsească ţara.

Având în vedere evenimentele recente care au constat în lansarea unui număr mare de rachete din Făşia Gaza către teritoriul statului Israel şi declaraţia oficială a acestui stat privind mobilizare de lupta a armatei israeliene, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se află sau tranzitează acest stat să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale, să se adăpostească în clădiri şi, când situaţia va permite, părăsirea ţării”, a transmis, sâmbătă, MAE.

MAE atenţionează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Statul Israel să îşi reprogrameze călătoria.

”Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Statul Israel sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tel Aviv şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail telaviv@mae.ro, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă”, a mai transmis MAE.

Ambasadorul Israelului la Bucureşti: Nu cred că Hamas sunt interesaţi de vreun dialog

Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Reuven Azar, a mulțumit pentru mesajele de susținere venite din România. Acesta a precizat că turiştii trebuie să nu părăsească locurile în care sunt şi să se adăpostească.

Oficialul spune că Hamas nu sunt interesaţi de dialog, scopul lor fiind de a distruge statul Israel.

”Mulţumim preşedinelui Iohannis şi premierului Ciolacu şi, de asemenea, ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru mesajele puternice de susţinere. Primim multe astfel de mesaje de susţinere din România, de la întreaga societate, din Parlament. Suntem încurajaţi de această puternică susţinere care vine din România. Suntem foarte hotărâţi să ne apărăm”, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, ambasadorul din israel la Bucureşti, Reuven Azar.