Marcel Ciolacu va efectua o vizită oficială în Azerbaidjan

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, va efectua o vizită oficială în Republica Azerbaidjan în perioada 26 februarie 2023 – 28 februarie 2023, fiind invitat de către Sahiba Gafarova, preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Azerbaidjan.

Potrivit unui memorandum aprobat de conducerea Camerei Deputaţilor, „vizita va constitui un moment de referinţă pentru consolidarea dialogului parlamentar cu forul legislativ omolog de la Baku şi va contribui la dezvoltarea cooperării româno-azere, precum şi la promovarea proiectelor de interes comun”.

Din delegaţia română vor face parte Marian Neacşu, secretar general al Guvernului României, Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A., şi lon Sterian, director general al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A..

Din delegaţia Camerei Deputaţilor care va participa la această acţiune, alături de Marcel Ciolacu, au fost propuşi să facă parte:

  • Alexandra Presură (PSD), secretar al Camerei Deputaţilor;
  • Kelemen Hunor (UDMR), viceprim-ministru al Guvernului României;
  • Alfred-Robert Simonis (PSD), lider al grupului parlamentar PSD;
  • Liviu Daniel Sova, consilier în cadrul Cancelariei Preşedintelui Camerei Deputaţilor;
  • Marian Neacşu, secretar general al Guvernului României;
  • Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A.;
  • lon Sterian, director general al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A.;

Ce va face Marcel Ciolacu în Azerbaidjan?

În proiectul de program al acţiunii sunt propuse convorbiri cu Sahiba Gafarova, preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Azerbaidjan, şi se desfăşoară demersuri pentru perfectarea de întâlniri cu Ilham Aliyev, preşedintele Republicii Azerbaidjan, cu Mikhael Jabarov, ministrul Economiei — Preşedinte al Consiliului de Supervizare a activităţii SOCAR, şi cu Rovshan Najaf, preşedintele SOCAR.

De asemenea, în proiectul de program al vizitei oficiale a lui Marcel Ciolacu, sunt prevăzute ceremonii de depunere a unor coroane de flori la Aleea Martirilor, la mormântul şi monumentul Liderului Naţional Hey dar Aliyev şi la Monumentul din Baku al compozitorului român George Enescu. Proiectul de program cuprinde şi vizitarea Terminalului „Sangachal“, precum şi vizitarea unor obiective culturale în zona Baku.