Marcel Ciolacu vrea bani în zona medicinei personalizate

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că trebuie aduse modificări la legea offset în industria de apărare. Asta, așa încât teatrele de operaţii, după anumite incidente, să poată beneficia de medicină personalizată.

El este de părere că ar fi foarte bine să existe o colaborare în acest sens între Ministerul Apărării, universităţi și Spitalul Militar. Ciolacu a spus că pot fi direcționați bani care rezultă din înzestrarea cu armament a armatei spre cercetare și mai ales în zona medicinei personalizate.

„Am vrut astăzi, ţinând cont că se deschide anul universitar, să vin pentru că Politehnica are peste 200 de ani de istorie şi am vrut să merg la un laborator de cercetare, în primul şi în primul rând, pe medicină personalizată cu echipamente şi unice pe care le au în dotare, cu echipă şi tânără şi cu experienţă, ceea ce conferă o perspectivă şi de viitor”, a afirmat Marcel Ciolacu.

El a vizitat, luni, Centrul de Cercetări Avansate pentru Materiale, Produse şi Procese Inovative-CAMPUS, din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti. Vizita a fost în contextul începerii anului universitar.

Legea offset-ului trebuie modificată

Premierul a mai precizat că va vedea ce modificări pot fi făcute la legea offset-ului. El și-ar dori ca teatrele de operaţii, după anumite incidente, să poată beneficia de medicină personalizată. Marcel Ciolacu a mai spus că ar fi bună o colaborare în acest sens între universităţi, Ministerul Apărării şi Spitalul Militar.

„O să văd ce modificări legislative o să pot face chiar la legea offset-ului. Astfel încât cei din teatrele de operaţii, dacă au anumite incidente, să poată beneficia de această medicină personalizată. Cred că e o perspectivă foarte bună. Și o colaborare care să existe pe urmă între universităţi, Ministerul Apărării, Spitalul Militar. Cred că putem direcţiona bani care rezultă din înzestrarea cu armament a Armatei Române. Să îi putem direcţiona spre cercetare, mai ales în zona medicinei personalizate”, a completat Ciolacu.

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a depus la Parlament un proiect privind reglementarea contractelor compensatorii. În perspectiva achiziţionării de echipamente şi tehnică militară pentru dotarea Armatei române. În conformitate cu Strategia Naţională de Apărare şi deciziile succesive ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Proiectul are ca finalitate relansarea industriei de Apărare din România. Și este o formă prin care statul român se asigură că o parte importantă a resurselor alocate pentru înzestrarea Armatei se va întoarce în economia românească. În același timp, și să genereze locuri de muncă bine plătite.