Premierul, vizită în Qatar pentru finanțări la proiecte majore de infrastructură
Premierul Marcel Ciolacu a făcut publice planurile sale de a efectua o vizită oficială în Qatar pentru a căuta finanțări în vederea dezvoltării unor proiecte majore de infrastructură. Printre acestea se numără și ruta Comarnic-Brașov.
De asemenea, Ciolacu a menționat printre proiecte și Portul Constanța, compania aeriană Tarom, Aeroportul București.
Șeful Executivului a subliniat importanța acestei vizite în contextul relațiilor bilaterale dintre cele două țări și a necesității de a atrage investiții străine pentru susținerea proiectelor de dezvoltare economică și infrastructură din România.
„Știm foarte bine gazul lichefiat care vine din Qatar și vor fi și discuții economice și cu adevărat în Emirate, cu toate că va fi o vizită foarte scurtă, doar 3 zile, dar avem întâlniri cu toți decidenții din cele două țări”, a declarat Ciolacu.
De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a adus în discuție problema crucială a infrastructurii rutiere, menționând că proiecte majore precum ruta Comarnic-Brașov și Autostrada Moldovei. Aceasta necesită finanțări și parteneriate public-private pentru a fi realizată.
El a subliniat că este nevoie de soluții inovatoare și surse de finanțare alternative, având în vedere restricțiile bugetare.
Marcel Ciolacu, discuții cu șeful AIEA privind sectorul energetic și medical
Pe de altă parte, premierul Marcel Ciolacu a avut și o întrevedere cu directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, unde s-au discutat perspectivele de colaborare în domeniul energetic și medical.
A fost reconfirmată colaborarea strânsă dintre România și AIEA în dezvoltarea programului nuclear civil, precum și perspectivele de aprofundare a cooperării în medicina oncologică și în domeniul energiei.
Premierul a spus că Guvernul se va implica direct în susţinerea proiectului pentru îmbunătăţirea metodelor de evaluare imagistică a pacienţilor oncologici aflat în derulare la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.
„Suntem interesaţi să colaborăm pentru aplicarea şi în România a celor mai eficiente terapii, în beneficiul pacienţilor, şi să dezvoltăm cooperarea cu dumneavoastră pentru desemnarea acestui spital drept centru-ancoră al AIEA”, a declarat Ciolacu.
În ceea ce priveşte continuarea programului nuclear în domeniul energiei, România va dezvolta două unităţi suplimentare la Centrala Nucleară de la Cernavodă şi are în curs lucrări pentru prelungirea duratei de viaţă a unei unităţi existente, precizează sursa citată.
Amintim că, România pune bazele primelor reactoare modulare de mici dimensiuni (SMRs), prin colaborarea cu SUA şi alţi parteneri, la cele mai înalte standarde de siguranţă şi securitate nucleară.