Marcel Ciolacu anunță disponibilitatea Guvernului pentru restaurarea Statuii Sfântului Petru

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, miercuri, disponibilitatea Guvernului român de a contribui financiar la restaurarea Statuii Sfântului Petru de pe Columna lui Traian. Declarația a fost făcută în întrevederea cu primarul orașului Roma, Roberto Gualtieri, conform unui comunicat de presă emis de Guvern.

„Evocând, totodată, încărcătura simbolică pe care o au unele dintre monumentele din centrul Romei, premierul Marcel Ciolacu a exprimat disponibilitatea Guvernului român de a contribui financiar la restaurarea Statuii Sfântului Petru de pe Columna lui Traian, monument emblematic care ilustrează legăturile istorice profunde dintre România şi Italia”, se afirmă în comunicatul menţionat.

Totodată, în cadrul discuțiilor cu primarul Gualtieri, premierul Ciolacu a evidențiat că românii reprezintă cea mai numeroasă comunitate de străini din Italia. El a spus că românii sunt cetățeni europeni, bine integrați, care își doresc păstrarea legăturii spirituale cu țara de origine. În plus, una dintre așteptările lor este de a avea propria catedrală ortodoxă la Roma.

„În cadrul discuţiilor, premierul a subliniat evoluţia ascendentă a relaţiei româno-italiene din ultimul an, precum şi excelenta integrare a comunităţii româneşti din Italia, facilitată şi de eforturile autorităţilor italiene. În discuţia purtată cu edilul Capitalei italiene, şeful Executivului român i-a transmis acestuia şi câteva dintre aşteptările comunităţii româneşti din Italia, inclusiv aceea de a avea propria catedrală ortodoxă la Roma”, se arată în comunicatul transmis de Guvern.

Premierul a început miercuri o vizită de lucru de două zile în Republica Italiană. Acolo va participa la cea de-a treia ședință comună a Guvernelor României și Italiei. Aceasta este organizată la 13 ani după precedentul summit interguvernamental.

Nu s-a stabilit comasarea

În cadrul aceleiași vizite, Ciolacu a declarat că programul alegerilor rămâne cel stabilit în acest moment, fără comasare. Aflat în vizită de lucru în Italia, Marcel Ciolacu a discutat despre programul alegerilor.

”În momentul în care vom avea un program pentru toate alegerile, pentru tot anul electoral, este posibil să avem și comasare. N-aș duce discuțiile în zona de negocieri politice. Eu îmi doresc, ca premier, să dau orice înseamnă modificare legislativă pentru tot anul, nu pe bucăți”, a declarat premierul român.

Ciolacu a explicat că în data de 9 iunie vor avea loc europarlamentarele, pe 29 septembrie vor avea loc alegerile locale, în ultima duminică din noiembrie va avea loc primul tur al alegerilor generale, iar în ultima sâmbătă din noiembrie va fi turul 2 al alegerilor generale. De asemenea, prima duminică din decembrie, adică 8 decembrie, va fi turul 2 al alegerilor generale. Acesta este calendarul stabilit.

În același timp, premierul mai precizează că tensiunile din coaliție din ultimele zile nu îi ajută pe români.