Deși mai sunt doar câteva săptămâni până la organizarea alegerilor locale, Marcel Ciolacu face o mișcare de ultim moment. Liderul PSD a transmis o solicitare cu privire la adoptarea urgentă a unui Pact pentru Sănătate.
Anunțul a fost făcut chiar de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Acesta a declarat că a transmis miercuri preşedintelui Klaus Iohannis şi preşedinţilor partidelor parlamentare solicitarea de a adopta urgent un Pact pentru Sănătate.
Acest pact transmis de PSD urmează să garanteze românilor că ”sănătatea va fi o prioritate absolută”, susține Ciolacu.
„Am transmis astăzi preşedintelui României, tuturor preşedinţilor partidelor parlamentare şi liderului grupului parlamentar al minorităţilor naţionale solicitarea de a adopta urgent un Pact pentru Sănătate, care să garanteze românilor că, indiferent cine va fi la conducerea ţării, sănătatea va fi prioritatea absolută.
Renunţaţi la conflict! Renunţaţi la vrajbă! Acum e nevoie de acţiune unitară pentru viaţa şi siguranţa românilor, acţiune cerută, de altfel, şi de cadrele medicale, de Colegiul Medicilor şi de reprezentanţii SANITAS”, a scris Ciolacu pe contul personal de Facebook.
”Ne angajăm pentru viitor”
Totodată, acesta a mai adăugat că niciun român nu trebuie să mai fie lăsat fără asistenţă medicală.
„Niciun român nu trebuie să mai fie victimă a sistemului de sănătate în ţara lui. Niciun medic, nicio asistentă medicală nu trebuie să mai fie învinovăţiţi pentru situaţia dezastruoasă a spitalelor. Măcar acum, în al doisprezecelea ceas, trebuie să ne angajăm pentru viitor şi să ne asumăm, cu toţii, acest pact.
Cine nu înţelege acest lucru şi va continua să speculeze politic tragediile sistemului medical va fi judecat aspru de români”, a mai menţionat Ciolacu.