Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a condamnat „ferm”, duminică, actele de violenţă din ultima perioadă şi a anunţat că vor creşte acţiunile structurilor de specialitate ale MAI în combaterea şi sancţionarea elementelor infracţionale.
Potrivit unui comunicat de presă al MAI, Vela a solicitat Poliţiei şi celorlalte structuri competente aflate în subordinea sau în coordonarea ministerului o mobilizare cât mai activă şi o cât mai bună cooperare în menţinerea şi restaurarea ordinii de drept. Totodată, a cerut să fie intensificate acţiunile de combatere a actelor de violenţă gravă, precum şi a grupărilor infracţionale.
În acest sens, se impune adaptarea echipelor de intervenţie la necesităţile din teren, creşterea prezenţei şi vizibilităţii, în special, în zonele cu grad ridicat de periculozitate, din cauza elementelor infracţionale, a precizat sursa citată.
„Siguranţa tuturor cetăţenilor este prioritară. Chiar dacă, de la începutul acestui an, eforturile efectivelor MAI au fost concentrate pe aplicarea măsurilor impuse de instituirea stării de urgenţă, respectiv a stării de alertă în contextul pandemiei de COVID-19, au rămas în atenţie şi celelalte acţiuni şi activităţi specifice muncii de poliţie”, a transmis Ministerul de Interne.
Conform acestuia, pentru eficienţa dorită, se impune colaborarea între toate instituţiile administraţiei publice locale sau centrale. De asemenea, ministerul încurajează cetăţenii „de bună credinţă” să coopereze cu forţele de ordine în vederea identificării celor care comit sau participă la comiterea de acte de violenţă sau care se sustrag de la răspunderea în faţa legii.
Ministrul Vela a dat asigurări că „structurile MAI vor depune toate eforturile legale pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pun în pericol siguranţa şi chiar viaţa oamenilor”.