Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a avut o discuţie, marţi, în sistem videoconferinţă, cu comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, despre viitorul Pact privind migraţia şi azilul şi despre aderarea României la spaţiul Schengen, informează MAI, conform Agerpres.
Principala temă a fost viitorul Pact privind migraţia şi azilul, document programatic pe care Comisia Europeană intenţionează să-l lanseze în perioada următoare, se arată într-un comunicat de presă al MAI.
Ministrul român a salutat intenţia Comisiei Europene de a relansa discuţiile în domeniul migraţiei şi azilului, domeniu extrem de important pentru toate statele membre şi pentru Uniune, în ansamblul său. De asemenea, a prezentat aspectele de interes pentru ţara noastră, subliniind obiectivul major al României pentru aderarea la spaţiul Schengen, în condiţiile în care ţara noastră îndeplineşte toate criteriile de aderare încă de acum 11 ani. Mai mult, a fost subliniat faptul că poliţiştii de frontieră de la graniţele interne cu Bulgaria şi Ungaria ar fi mult mai folositori la frontierele externe ale Uniunii Europene sau în sprijinul misiunilor Frontex.
În acest context, Vela a amintit participarea substanţială a Ministerului Afacerilor Interne la protejarea frontierei externe a Uniunii Europene şi la operaţiunile comune de combatere a migraţiei ilegale şi a activităţilor infracţionale conexe.
La rândul său, Ylva Johansson a fost foarte interesată de punctul de vedere al autorităţilor române cu privire la anumite elemente ale viitorului Pact privind migraţia, solicitând, de asemenea, sprijinul României în negocierile care vor urma la nivelul UE cu privire la acest document şi subliniind faptul că aşteptările românilor legate de aderarea la spaţiul Schengen sunt legitime, potrivit comunicatului.
În final, cei doi demnitari au convenit continuarea discuţiilor cu ocazia unei vizite oficiale pe care comisarul european o va efectua la Bucureşti.