Marcel Vela va trimite Corpul de Control pentru nepotisme

Marcel Vela a anunțat că trimite Corpul de Control la ISU Dolj pentru a afla dacă este adevărat că peste 100 de angajați din unitate au diferite grade de rudenie între ele și dacă se impun sancțiuni. Cei de la ISU au transmis că nu cunosc cifra exactă, însă există posibilitatea ca aceasta să fie reală.

„Luni voi trimite Corpul de Control și la ISU la Dolj. În urma raportului, putem sesiza tot ce ține de o anchetă administrativă sau tot ce ține de Corpul de Control cu privire la aplicarea unor sancțiuni, a spus ministrul de Interne Marcel Vela la Antena3.

Ce a transmis Florea Constantin

La rândul său, Florea Constantin, inspector-șef ISU Oltenia al județului Dolj, a precizat că sunt multe situații în Inspectorat în care atât soțul, cât și soția lucrează în instituție, potrivit stiripesurse.ro

„Cineva a pus o întrebare, iar IGSU a cerut un raport (în privința acestei situații, n.r.). Domnul ministru când a auzit, a zis că trimite Corpul de Control. Posibil să vină mâine, poimâine. Dacă vine, suntem aici şi-l aşteptăm. (…) Nu e o problemă. (…) Nu ştiam că e ăsta numărul de cadre, pentru că n-am avut o evidenţă. Păi dacă sunt soţ şi soţie, lucrează de15 ani, sunt cu şcoală militară, ce să le fac eu? Să-i duc să lucreze în alt judeţ?! Sunt multe situaţii de soţ-soţie. Unii lucrează împreună, alţii lucrează separat, pe alte activităţi, pe alte servicii (…) Grade de subordonare nu există în legătură directă”, a declarat col. Florea Constantin, inspector-șef ISU Oltenia al județului Dolj, conform sursei menționate.

Acesta a precizat că nu știa că sunt angajate 101 cadre militare care au diferite grade de rudenie între ele, însă numărul este posibil să fie corect.

Ce au spus cei de la Resurse Umane despre suspiciunile de nopetisme

„Din câţi suntem încadraţi la toate subunităţile, în tot judeţul, sunt copii de cadre care au fost admişi la şcoală, au revenit după ce s-a terminat şcoala. Sunt în judeţ sau sunt şi în aceeaşi subunitate. Sigur că da. Din 2007-2008, când au fost încadrările, e posibil să fie, dar asta ştiu exact cei de la Resurse Umane. Nu ştiu dacă sunt o sută sau peste o sută de colegi care au copii sau fraţi sau alte legături de rudenie. Că alte legături nu ştiu cum le-au luat. Probabil sunt cu naşi, cu fini, cu moşi, nepoţi”, mai este precizat.

Precizările vin după ce, în spațiul public, a apărut informația potrivit căreia la ISU Dolj angajate 101 cadre militare care au diferite grade de rudenie între ele.