Marceș Boloș nu își face griji despre deficitul bugetar: Investițiile sunt mai importante

Marcel Boloș

SURSA FOTO: Facebook

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, consideră că nu discuțiile despre deficitul bugetar sunt importante, ci proiectele de investiții publice și investițiile care sprijină mediul de afaceri.

Investițiile, mai importante decât deficitul bugetar

Marcel Boloș spune că ar fi mult mai grav dacă ar bloca investițiile României doar ca să avem un deficit bugetar de 3%.

Demnitarul spune că trebuie să se aştepte oricum mai întâi încheie execuţia bugetară pe trimestrul I. Abia apoi se va putea decide dacă se vor lua alte măsuri.

„Trebuie să lăsăm trimestrul întâi să meargă cu execuţia bugetară până la capăt şi să vedem atunci dacă sunt necesare măsuri. Nu înseamnă că măsurile le luăm şi începem să dăm tot felul de semnale de nu mai ştie mediul de afaceri sau populaţia ce se întâmplă. Haideţi să fim mai înţelepţi şi să vedem drumul acesta al investiţiilor pe care este angajată România în momentul de faţă….Ne costă rating-ul pe care l-am avut din cauza procedurii de deficit bugetar excesiv. Nu le-am făcut eu. Sunt, dacă vreţi, lucruri care s-au întâmplat în trecut.

Nu vreau să arunc vina pe nimeni, dar avem un rating de ţară BBB- şi dobânzile sunt corespunzătoare ratingului de ţară. Dacă am avea un rating mai bun şi dobânzile la care ne împrumutăm ar fi mai bune. În momentul de faţă şi în viitoarea mea deplasare în Statele Unite pentru întâlnirea cu agenţiile de rating, le prezentăm aceste politici investiţionale ca să înţeleagă cursul şi traiectoria pe care o avem pentru ceea ce înseamnă deficitul bugetar.

Şi haideţi să ne uităm la aceste proiecte de investiţii publice şi la investiţiile care sprijină mediul de afaceri, pentru că acestea sunt importante pentru ţară, nu bazaconiile pe care le spunem tot timpul că „vai de mine, ce se întâmplă cu deficitul bugetar”. Eu cred că ar fi mult mai grav dacă am spune că blocăm investiţiile României doar ca să avem un deficit bugetar de 3%”, a declarat el joi pe 4 aprilie, la cea de-a patra ediţie a conferinţei „Romanian Business & Investment Roundtable”, organizată de The Economist Impact Events.

Ministrul Finanțelor a subliniat că, în anul precedent, Italia a înregistrat un deficit bugetar de 7,2% din PIB. În același timp, Polonia și Ungaria au încheiat cu deficite de 5,9%, respectiv 5,8%.

Potrivit lui Marcel Boloș, și aceste țări se confruntă cu probleme de deficit bugetar. Iar acestea sunt rezultatul programelor lor de investiții.

Marcel Boloș / SURSA FOTO: Facebook

Datorie publică de aproximativ 50% din PIB

Despre tendința datoriei publice, ministrul a spus că aceasta se situează în jurul valorii de 50% din PIB. A subliniat că datoria publică este canalizată către investiții și reprezintă un efort pe care statul îl depune pentru a sprijini investițiile pe termen lung ale României.

Fără această strategie, ar fi dificil să asigurăm finanțarea corespunzătoare pentru proiectele europene.

„Avem un necesar de finanţare brut anual în acest an de 180 de miliarde de lei, din care 81 de miliarde sunt pentru finanţarea deficitului bugetar şi trebuie să facem aceste demersuri pentru a nu ne bloca propriile noastre investiţii. Am mai spus şi o spun, rămân un susţinător al investiţiilor.

Am şi programat o dezbatere publică pe această temă: deficit versus investiţii, ca să clarificăm, pentru că atâta vreme cât România este angajată în procesul investiţional, trebuie să acceptăm şi anumite compromisuri care ţin de echilibru şi de indicatorii macroeconomici pentru ca aceste proiecte să le putem duce la bun sfârşit. Ar fi total nepotrivit să blocăm investiţiile sau cu atât mai mult, ar fi total nepotrivit să gândim politici fiscale circumstanţiate acestor perioade de investiţii prin care trece România.

Sunt totuşi 75 de miliarde de euro pe care trebuie să le implementăm şi care nu aduc decât bine României. Acum sigur că putem să avem tot felul de fabulaţii. Dar haideţi să intrăm într-o logică a lucrurilor normale şi să vedem ce facem bun pentru ţară”, a declarat el.

Marcel Boloș spune că deficitul bugetar nu va depăși 2,5% din PIB

Potrivit lui Marcel Boloș, cheltuielile cu apărarea națională au avut cel mai semnificativ impact asupra deficitului bugetar la sfârșitul lunii februarie. El a mai precizat, miercuri, că proiecția pentru deficitul bugetar la finalul lunii martie nu va depăși 2,5% din PIB.

Ministrul a detaliat că, într-adevăr, s-a înregistrat un avans comparativ cu perioada anterioară, respectiv ianuarie-februarie 2023, de 0,5% din PIB. Cu toate acestea, el a evidențiat că acest avans este atribuit cheltuielilor pentru investiții.

Întrebat despre achizițiile destinate apărării naționale, Marcel Boloș a confirmat că acestea includ echipamente militare. Nu a furnizat însă detalii precise.

Despre deficitul bugetar înregistrat în primele luni ale acestui an, a spus că trebuie luat în considerare că lunile ianuarie, februarie și martie, luate în ansamblu, nu sunt cele mai favorabile în ceea ce privește colectarea impozitelor și taxelor la buget. Marcel Boloș a afirmat că, pentru primul trimestru, obiectivele au fost îndeplinite, cu o colectare totală de 99 de miliarde de lei. Mai multe puteți citi aici.