"Medlife nu este atât de afectată de o astfel de decizie, pentru că doar 6-8% din cifra de afaceri provine din decontările cu CNAS; însă sunt unități private care probabil nu vor rezista șocului", spune Mihai Marcu, președintele CA al Medlife despre posibila decizie a Ministerului Sănătății de a nu mai acorda fonduri CNAS unităților private.
Acesta este totuși sceptic cu privire la implementarea propriu-zisă a deciziei, mai ales din cauza ambiguității cu privire la tipul de unități private care nu vor mai primi fonduri, întrucât unele sunt organizate sub formă de fundații.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat ieri că în contractul-cadru pe 2013, care va intra în vigoare cel mai probabil la data de 1 martie, va fi sistată finanţarea din fondurile Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate pentru unităţile spitaliceşti private.Potrivit lui Marcu, operatorii mari nu vor avea mult de suferit dacă nu se bazau mult pe fondurile decontate de CNAS. "Cred că multe spitale din provincie și vreo trei-patru din Capitală ar putea dispărea dacă se va lua decizia", adaugă Marcu.
Totodată, acesta spune că Medlife nu va modifica prețurile serviciilor medicale, pentru că își permite să le mențină la același nivel, întrucțt sumele decontate erau oricum mici.
Jucătorii din piață estimau anul trecut, pentru un material Capital, că 50% din piaţa serviciilor medicale private, evaluată la 650 de mil. euro, sunt sume decontate la CNAS.
„Pentru o ecografie genitală, CASMB ne decontează 16 lei, în condițiile în care prețul din piață este în jur de 150-200 de lei. Este evident că valoarea de 60.000 de euro a unui aparat ecograf bun nu poate fi amortizată lucrând la prețurile suportate de Casă“, spunea anul trecut George Mănoiu, directorul de dezvoltare al Romgermed, care se aștepta la o mărire cu cel puțin 25% a acestor tarife maximale decontate de CNAS, neactualizate de ani buni. Romgermed decontase în 2011 analize de la CNAS în valoare de 1,75 mil euro, circa 25% din cifra de afaceri.
Pentru un alt jucător de pe piața serviciilor medicale private, Gral Medical, decontările de la CNAS ajung la aproximativ 20% din cifra de afaceri.
Decizia ministrului Sănătăţii
Ministrul a susţinut că cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu trebuie să o facă pe banul public, iar “când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă – sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă”.
„Eu sunt liberal şi ar fi trebuit să fiu primul care să spun că da, să le dăm, să facem, să… Nu. Sunt liberal, rămân în continuare liberal, dar consider că banul public, în acest moment, este atât de puţin, încât el trebuie foarte bine cumpănit, foarte bine chibzuit. Cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu şi-o face pe banul public. Când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă – sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă, ceea ce mă îndoiesc. Deci, în acest moment, decizia noastră este clară: sectorul public trăieşte din banul public; sectorul privat trăieşte din banul privat”, a spus Nicolăescu.
Totuşi, numărul românilor care aleg să se trateze la privaţi este în creştere de la an la an, întrucât serviciile medicale oferite de spitalele de stat sunt tot mai slab calitative.
De exemplu, numărul femeilor educate care au ales să nască la spitale private s-a dublat în ultimii trei ani, ajungând la 32% din totalul naşterilor. Drept urmare, operatorii mizează tot mai mult pe maternităţi private.
Citiţi şi: Şpaga de la stat dublează generația născută "la privat"
Unul dintre efectele măsurii care urmează să fie luată de reprezentanţii Ministerului va fi costuri mai mari pentru femeile care aleg să nască în spitale private. Citiţi aici opinie despre acest subiect.
De la 1 martie, “naşterea la privat” va costa dublu