O nouă lege a Sănătații, planuri de investiții și estimări ale veniturilor. Sunt câteva dintre aspectele abordate de Mihai Marcu, președintele CA MedLife, într-un dialog cu Capital. În rândurile ce urmează.
Capital: Anul 2012 ar putea fi anul sănătății dacă luam în calcul aspectele legislative. În context, cum credeți că va evolua piața serviciilor medicale private din România?
Mihai Marcu: Suntem încă rezervați cu această nouă lege a sănătății. Va avea costuri electorale foarte mari, și nu știu dacă va fi dusă la capăt. În al doilea rând, cred că nu este încă foarte clar cine și ce face. Oricum, mai este mult de lucru. Pe noi, evident, ne-ar avantaja mult, suntem pregătiți pentru o asemenea mișcare. Totuși, dacă ne gândim că la această lege potențială ar mai fi, după aprobare, de aprobat câteva sute de mii de pagini de norme metodologice, criterii de eligibilitate, dacă luăm în calcul și faptul că mai avem de trecut până la aplicare de încă o serie de alegeri, credem că este prematur să ne pregătim în mod special pentru această nouă lege.
Capital: Pe parcursul anului care tocmai se încheie, care au fost cele mai solicitate servicii medicale pentru MedLife?
Mihai Marcu: Cele mai accesate servicii au fost cele de laborator, consultațiile în ambulatoriu pe toate specialitățile și serviciile de imagistică. De asemenea, a crescut foarte mult cererea pe zona de spitale. De aceea, ne-am extins de la un spital la șase spitale (mono și pluridisciplinare). De asemenea, solicitate au fost și farmaciile PharmaLife, poziționate în incinta clinicilor noastre.
Capital: Câți pacienți înregistrați zilnic?
Mihai Marcu: Peste 4.000 de pacienți, în toate unitățile MedLife.
Capital: Anul viitor, intenționați să creșteți tarifele pentru serviciile medicale pe care le oferiți?
Mihai Marcu: Deocamdată, nu intenționăm să modificăm prețurile.
Capital: Care sunt planurile de investitii pentru 2012?
Mihai Marcu: Probabil că, exceptând spitalul MedLife Floreasca, nu vor mai exista investiții de mari dimensiuni derulate anul viitor. Există intenția de a investi în continuare în ambulatorii și laboratoare în orașele cu peste 250.000 de locuitori, dar va fi condiționat de succesul investițiilor abia deschise. Consolidarea afacerilor celor cinci spitale noi și a clinicilor, laboratoarelor și farmaciilor deschise în 2011 va reprezenta prioritatea anului.
Capital: Dar la noi achiziții vă mai gândiți?
Mihai Marcu: Nu excludem posibilitatea unor investiții în cazul în care vom avea proiecte interesante, și aici luăm în calcul și achizițiile. MedLife are deja o experiență în achiziții, cunoaștem bine piața și așteptăm să vedem cum evoluează noile spitale deschise. Dacă vor merge bine, probabil că vom accelera noi achiziții.
Capital: Care este cifra de afaceri cu care veți încheia anul acesta?
Mihai Marcu: În 2011 vom ajunge la un rulaj de 48,5-49 milioane de euro, cu 10% sub estimările inițiale, din cauza diminuării sumelor încasate de la CNAS. Ponderea decontărilor de la instituție va ajunge la finalul acestui an la 4-5%, comparativ cu 8-9% în trecut.