Potrivit DNSC, aceste mesaje pot duce la pierderea accesului la cont.

Potrivit specialiștilor, textul din sms-urile, e-mail-urile sau mesajele primite pe rețelele de socializare din surse necunoscute ori de la numere scurte, care cer autentificarea în contul de Instagram sau resetarea parolei, poate părea autentic, pentru că atacatorii încearcă să simuleze faptul că mesajul este transmis chiar de rețeaua socială.

Mare atenție la mesajele primite pe Instagram

Experții avertizează că Instagram nu folosește această metodă pentru resetarea parolei și nu va trimite niciodată mesaje text pentru acest lucru. Singura modalitate prin care Instagram comunică este prin e-mailuri oficiale sau prin trimiterea unei notificări direct din aplicație.

Totodată, DNSC susține că accesarea link-ului de pe dispozitivul mobil pe care sunteți autentificat în aplicația de Instagram poate duce la pierderea accesului la cont, atacatorii având astfel posibilitatea de a schimba parola.

Ce trebuie să faceți?

Iată care sunt sfaturile specialiștilor:

-Evitați accesarea link-urilor din surse necunoscute!

-Activați autentificarea cu doi factori (2FA) din setările Instagram, deoarece acest strat suplimentar de securitate poate ajuta la reducerea șanselor de a avea contul compromis.

-Mențineți o soluție de securitate instalată pe dispozitiv! De multe ori, un antivirus ne poate salva din situații în care neatenția ar putea duce la compromiterea contului, a datelor sau a sistemului.

-În cazul în care ați căzut în capcană și ați pierdut accesul la cont, adresați-vă Centrului de Ajutor Instagram pentru recuperarea lui. Va trebui să efectuați pașii necesari pentru validarea identității.

Instagram adaugă funcții noi în secțiunea Reels

Noile instrumente le permite utilizatorilor să-și împărtășească poveștile cu comunitatea într-un mod nou. Pentru a îmbunătăți crearea și descoperirea clipurilor video distractive, Instagram simplifică experiența video, creând noi compilații reels.

Aceasta înseamnă că videoclipurile noi de pe Instagram cu o durată de sub 15 minute vor primi instrumente de editare creative Reels și o experiență full-screen, potrivit unui comunicat.

Care sunt noile instrumente?

Pentru o experiență cât mai fascinantă cu Reels utilizatorii pot folosi aceste instrumente:

  • Remixați fotografii: atunci când remixați o fotografie, aceasta se va transforma automat într-un reel, pe ecran apărând un layout verde care vă permite să adăugați propriul comentariu video.
  • Șabloane noi: permit crearea cu ușurință a Reels-urilor prin preîncărcarea substituenților audio și video, astfel încât pur și simplu să adăugați și să decupați propriile videoclipuri.
  • Adăugați clipul: în loc să apară două clipuri în același timp, aveți opțiunea de a adăuga clipul pe reels-ul altcuiva într-o secundă.
  • Dual: permite utilizatorilor să înregistreze simultan cu camera frontală și cea din spate a telefonului mobil, astfel încât să puteți surprinde atât un moment unic pe care doriți să îl împărtășiți, cât și reacția dumneavoastră la acesta.