Chiar dacă există mereu pericolul de producere a accidentelor de circulație, mulți șoferi își parchează autoturismele pe banda întâi de circulație din zonele cu trafic rutier intens.
În perioada 14-18 ianuarie, în intervalul orar 08,00-16,00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Brăila, împreună cu cei de la Biroul de Ordine Publică, au acţionat, în zonele cu trafic rutier intens şi risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, pentru prevenirea şi combaterea încălcării prevederilor legale privind oprirea şi staţionarea autovehiculelor în locuri nepermise.
”Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat peste 100 de sancţiuni contravenţionale, 79 dintre acestea fiind pentru opriri sau staţionări. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 4 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, scrie Adevarul.ro.