Marea actriță a României e acum în ceruri. Adio, doamnă! „Toți cei mari au fost unici în felul lor”

Ileana Stana Ionescu

SURSA FOTO: Facebook/Străini în noapte

Anunțul trecerii în neființă a marii actrițe Ileana Stana Ionescu a surprins pe toată lumea. Acesta făcea parte dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe din România. Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București a anunțat când și unde va avea loc înmormântarea acesteia.

Unde va fi înmormântată Ileana Stana Ionescu?

Astăzi, 30 iunie, România a pierdut una dintre cele mai iubite și respectate actrițe ale sale, Ileana Stana Ionescu. Îndrăgita actriță s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani, lăsând în urmă o carieră impresionantă și amintiri neprețuite pentru toți cei care au avut privilegiul să o cunoască.

Actrița a fost internată în spital în urma unor probleme de sănătate care au început să se agraveze. Soțul său, Andrei Ionescu, a povestit într-un interviu pentru publicația Click despre starea precară de sănătate a soției sale, mărturisind că aceasta s-a simțit extrem de slăbită și a fost necesară internarea sa pentru tratament medical.

Din nefericire, Ileana Stana Ionescu nu a reușit să se recupereze și a decedat pe patul de spital.

Teatrul Național din București a anunțat că toți cei care doresc să își ia rămas bun de la îndrăgita actriță pot aduce un ultim omagiu la capela Cimitirului Bellu Catolic, marți, 2 iulie.

Înmormântarea va avea loc în aceeași zi.

„Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună. Cei care vor să aducă un ultim omagiu îndrăgitei actrițe pot merge marți, 2 iulie, la capela Cimitirului Bellu Catolic.

Ileana Stana Ionescu va rămâne în istoria teatrului românesc, ca una dintre cele mai dăruite actrițe ale generației sale.”anunță Teatrul Național din București.

SURSA FOTO: Facebook/Străini în noapte

Directorul TNB a adus un omagiu regretatei actrițe

Actorul și directorul Teatrului Național București (TNB), Mircea Rusu, a adus un omagiu emoționant regretatei actrițe Ileana Stana Ionescu. Acesta a subliniat nu doar talentul ei excepțional, ci și inima sa mare și generozitatea față de cei din jur.

Mircea Rusu a vorbit cu profundă admirație și respect despre colega sa, împărtășind amintiri prețioase.

Mircea Rusu a evidențiat calitățile remarcabile ale Ilenei Stana Ionescu, descriind-o ca pe o artistă unică. Talentul și devotamentul pentru arta teatrală au lăsat o amprentă de neșters în inimile celor care au avut privilegiul să o vadă pe scenă.

„Mă tem de clișeele pe care oamenii le folosesc în astfel de momente. Dar nu pot să nu regret plecarea dintre noi a unei artiste unice. Sigur că toți cei mari au fost unici în felul lor, dar și Ileana a fost în felul ei. Era extrem de tonică, extrem de săritoare pentru orice necaz și suferință”, a declarat actorul Mircea Rusu pentru Gândul.

Rusu a subliniat faptul că Ileana Stana Ionescu era mai mult decât o actriță de excepție. Era o persoană care a emanat bunătate și sprijin pentru toți cei din jurul ei. Talentul său imens a fost completat de un suflet generos, mereu dispus să ofere ajutor și susținere celor aflați în dificultate.

„Despre seducția ei pentru publicul de teatru românesc, nu mai pot vorbi eu, ci spectatorii care au admirat-o atâtea decenii. Nu se pot suplini aceste goluri lăsate de ea și de cei care au ținut sus steagul valorii artistice, actoricești.

Îmi aduc aminte de turneele pe care le-am făcut împreună, nu puține, încă de acum 35 de ani, din foarte multe țări. Eram ca o familie. Ne sudasem foarte tare. Am descoperit un suflet imens pe lângă talentul foarte mare”, a mai declarat Mircea Rusu.

SURSA FOTO: Inquam Photos / Stefan Sandu

Ileana Stana Ionescu și-a început cariera artistică în anul 1955

La doar 19 ani, aceasta a interpretat rolul Agnes în piesa “Școala femeilor” de Molière, la Teatrul de Stat din Reșița.

De-a lungul carierei sale, a fost o prezență constantă și îndrăgită pe scena teatrelor din România.

În anul 1959, s-a alăturat trupei Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, iar din 1965 a devenit o figură emblematică a Teatrului Național ”I.L.Caragiale” din București.

Rolurile sale au fost diverse și complexe, demonstrând o versatilitate și o profunzime artistică deosebită. Printre cele mai notabile interpretări se numără:

  • Fraulein în „Gaițele” de Alexandru Kirițescu (1977)
  • Hecuba în „Troienele”
  • Doica în „Medeea” de Seneca în „Trilogia antică” (1990)
  • Stăvăroaia în „Iolul și Ion Anapoda” de G.M. Zamfirescu (2006)
  • și Soacra în „Micul infern” de Mircea Ștefănescu (2013)