„Dansează, dansează, dansează printre stele”
Decesul ei a fost anunțat de mai mulți prieteni pe rețelele de socializare, inclusiv de partenerul din „A Chorus Line”, Baayork Lee.
„Sunt foarte trist să anunț că sora mea, actrița Pam Blair, a plecat să joace alături de colegii noștri, plecați și ei, printre nori”, a scris Lee într-o postare pe Facebook.
Având amândoi aceeași zi de naștere, pe 5 decembrie, Lee și Blair și-au transmis întotdeauna mesaje de ”La mulți ani”, unul altuia, indiferent unde se aflau, și-a amintit actorul.
„Acum ești liberă Pammie, așa că dansează, dansează, dansează printre stele”, a mai scris Lee.
Și-a făcut debutul pe Broadway în „Promises, Promises”
Născută în Vermont pe 5 decembrie 1949, Blair și-a început cariera ca actriță și dansatoare. Și-a făcut debutul pe Broadway în „Promises, Promises” în 1968.
Ea a continuat să aibă roluri importante în spectacole celebre de pe Broadway, inclusiv „Sugar” și „Seesaw”, înainte de a obține, în 1974, singurul rol feminin din producția „Of Mice and Men”, unde a interpretat-o pe soția lui Curley.
Rolul din „A Chorus Line” a ajutat-o să meargă înainte
Blair a fost cunoscută publicului american pentru interpretarea rolului Val din spectacolul „A Chorus Line”. A fost rolul care a ajutat-o să-și dezvolte cariera, participând la diverse ateliere de teatru și de musical. Personajul ei, Valerie Clarke, a avut ceva în comun cu propria viață, deși pasiunea actriței pentru chirurgia plastică a venit de la un alt dansator.
Ea a făcut celebru cântecul „Dance: Ten, Looks: Three”, în care se vorbește despre beneficiile operațiilor estetice. Bazat pe viețile și experiențele reale a sute de dansatori care participă la castinguri și audiții cu speranța că vor prinde un loc pe scenă, spectacolul „A Chorus Line” dezvăluie încercările prin care trec actorii și dansatorii pentru a se face văzuți, auziți și respectați.
Versiunea originală, realizată și regizată de Michael Bennett în New York-ul anilor 1975, a câștigat zece premii Tony, un Pulitzer pentru textul dramatic și nenumărate premii internaționale, rămânând în istorie ca unul dintre cele mai de succes musicaluri ale tuturor timpurilor. Cu o puternică tematică socială, musicalul Casting pe Broadway este un spectacol care celebrează diversitatea de rase și gen, relatează Deadline.
A fost căsătorită cu regizorul Don Scardino
Pamela Blair s-a căsătorit cu actorul și regizorul de film Don Scardino în 1984 și au divorțat în 1991. Actrița a locuit o vreme în New Jersey, iar ultima dată în Arizona, unde a deținut propriul studio de masaj terapeutic și miofascial pentru sportivi.
„Suntem întristați de vestea morții Pamelei Blair, „Val” din A Chorus Line”, a scris pe Twitter un alt artist care a făcut parte din „Chorus Line”, Marvin Hamlisch, adăugând că „a făcut parte din spectacol încă de la primul atelier”.
„Gândurile noastre sunt la cei dragi și la fanii ei”, se arată pe Twitter.