Începe războiul în Marea Baltică? Zece țări din nordul Europei au decis să desfășoare mijloace militare suplimentare pentru a proteja infrastructura submarină.
JEF desfășoară mai multe nave militare în Marea Baltică
Începe războiul în Marea Baltică? Zece țări din nordul Europei, membre ale Forţei Expediţionare Comune (JEF) au decis marți, pe data de 28 noiembrie, să activeze o „clauză de apărare”.
Potrivit AFP, aceasta prevede desfăşurarea de mijloace militare suplimentare pentru a proteja infrastructura submarină din Marea Baltică, după mai multe incidente.
Clauza „include capacităţi maritime şi aeriene care vor fi desfăşurate în centrul regiunii JEF, constituind o contribuţie militară la protecţia infrastructurii submarine esenţiale”, au transmis miniștrii Apărării din cele zece state într-un comunicat, la finalul unei reuniuni.
Potrivit acestora, „este prima dată când o clauză de apărare este activată de către JEF”. Oficialii au mai precizat că aceste activități ar urma să se desfășoare la începutul lunii decembrie.
Ce este JEF?
JEF este o coaliție de 10 state, conduse de Regatul Unit. Din ea mai fac parte Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Olanda, Norvegia şi Suedia. Aceste țări sunt asociate în jurul problemelor operaţionale de apărare din nordul Europei.
„Este vorba despre supraveghere maritimă, aproximativ douăzeci de nave de război vor fi desfăşurate în Marea Baltică, dar şi în zone din Atlanticul de Nord pentru a lua în considerare situaţia de securitate şi pentru a proteja mai bine infrastructura submarină crucială”, a declarat ministrul suedez al Apărării, Pal Jonson, la postul naţional SVT.
Potrivit acestuia, este vorba despre a face faţă „unei situaţii de securitate foarte gravă în lume şi în special în vecinătatea noastră”.
„Trebuie să fim capabili să realizăm acest tip de operaţiuni pentru a ne apăra infrastructura vitală, dar şi pentru a trimite un semnal Rusiei„, a adăugat Pal Johnson
JEF vrea să întărească securitatea în Marea Baltică
În luna octombrie, țările JEF au convenit să să întărească securitatea în Marea Baltică. Decizia a fost luată după ce un gazoduct submarin finlandez a trebuit să fie închis din cauza unei scurgeri. Aceasta ar fi fost cauzată de o intervenţie „externă”. În cele din urmă, poliția finlandeză a stabilit că pagubele au fost cauzate de ancora unei nave comerciale chineze care părăsise zona.
Incidentul a stârnit însă speculații, mai ales după ce s-a întâmplat cu cele două conducte de gaz submarine Nord Stream în septembrie 2022.