Alistair Darling, ministrul britanic de finanţe, va anunţa un plan de salvare a sectorului imobiliar din Marea Britanie, în valoare de 1 miliard de lire sterline, în cadrul proiectului de buget pentru 2009-2010, care va fi prezentat Parlamentului. Prin acest program se urmăreşte relansarea construcţiilor îngheţate din cauza crizei financiare. Potrivit unor surse guvernamentale, ar putea fi lansat un program şi pentru sprijinirea infrastructurii, care sunt de regulă finanţate de de
Alistair Darling, ministrul britanic de finanţe, va anunţa un plan de salvare a sectorului imobiliar din Marea Britanie, în valoare de 1 miliard de lire sterline, în cadrul proiectului de buget pentru 2009-2010, care va fi prezentat Parlamentului.
Prin acest program se urmăreşte relansarea construcţiilor îngheţate din cauza crizei financiare.
Potrivit unor surse guvernamentale, ar putea fi lansat un program şi pentru sprijinirea infrastructurii, care sunt de regulă finanţate de dezvoltatorii imobiliari.
Guvernul ar putea lansa şi un fond pentru construirea de locuinţe sociale.
Darling este de părere ca masurile pe care uremează să le propună vor ameliora impactul pe care îl va avea în acest an scăderea economiei şi creşterea şomajului asupra britanicilor. Ministrul mizează, de asemenea, pe revenirea sectorului imobiliar.
În acest sens, Darling ar putea prelungi până la finele anului scutirea de taxe a tranzacţiilor imobiliare mai ieftine de 175.000 lire.
Guvernul a propus şi un plan de susţinerea a persoanelor care au credite ipotecare şi şi-au pierdut locul de muncă. Acestea vor fi scutite de plata dobânzilor timp de doi ani.
Sursa: The Guardian