Apelul, din care presa britanică a publicat miercuri fragmente, a fost adresat cu o zi înainte de prezentarea de către guvern a unei cărţi albe cu privire la strategia de dezvoltare a BBC, cel mai mare grup audiovizual din lume.
'Scriem pentru a ne exprima în mod public preocuparea faţă de tot ce ar putea să slăbească BBC ori să îl transforme într-un difuzor ghidat numai de piaţă', declară cei 29.
'Un BBC slăbit înseamnă o Mare Britanie slăbită. BBC este o instituţie de o mare valoare. Ca toate organizaţiile, are defectele sale, dar este o extraordinară forţă de creaţie', subliniază semnatarii, printre care se mai numără actorul Stephen Frey sau Jamie Oliver, toţi aceştia promiţând să-şi continue angajamentul de a promova un 'BBC puternic'.
Grupul a anunţat la începutul lunii iulie suprimarea a încă 1.000 de locuri de muncă, după ce în ultimii ani a desfiinţat mii de joburi, a vândut 40% din parcul imobiliar, şi-a redus costurile administrative şi a cedat anumite drepturi de transmisii sportive pentru a economisi peste 1,5 miliarde de lire pe an (2,1 miliarde de euro).
Conform presei britanice, cartea albă a guvernului ar urma să recomande, între altele, reducerea numărului de programe şi economii cu funcţionarea site-ului companiei.
Chris Patten, fost preşedinte al BBC, a acuzat, la rândul său, guvernul că vrea să 'distrugă' grupul audiovizual, calificându-i drept 'gropari' pe experţii aleşi să regândească strategia companiei.
AGERPRES
ii franceze, precum constructorii de automobile PSA Peugeot Citroën şi Renault, sau gigantul petrolier Total.
Sub efectul sancţiunilor impuse Iranului, relaţiile comerciale ale Franţei cu Republica Islamică au scăzut la 500 milioane de euro în 2013, un nivel de opt ori mai mic decât cel din 2004, conform unui raport al Senatului francez.
Potrivit FMI, principalii exportatori către Iran sunt în prezent China şi Coreea de Sud, Franţa situându-se pe locul al 7-lea, după Germania şi Italia dintre ţările europene.
AGERPRES