Marea Britanie a reușit imposibilul. Câte persoane s-au vaccinat deja împotriva COVID în Anglia

Marea Britanie a reușit să vaccineze un număr record de persoane. Zeci de milioane au primit prima doză de vaccin împotriva COVID-19. Această cifră este impresionantă, în condițiile în care au trecut doar 100 de zile de când prima persoană a fost vaccinată în această ţară.

Marea Britanie a vaccinat până miercuri mai mult de 25 de milioane de persoane. Acestea s-au imunizat cel puţin cu prima doză de vaccin împotriva COVID-19, susține Reuters.

Potrivit guvernului de la Londra, aproape jumătate din populaţia adultă a fost vaccinată. În aceste condiții, este foarte posibil ca până pe 15 aprilie toţi britanicii cu vârste de peste 50 de ani să poată beneficia de vaccin.

Datele oficiale arată până miercuri au fost vaccinate 25.273.226 de persoane cu prima doză de vaccin Pfizer sau AstraZeneca. Dintre acestea, 1.759.445 au primit şi a doua doză. Autoritățile din Marea Britanie au luat o decizie șoc. Pentru a vaccina cât mai multe persoane într-un timp cât mai scurt, s-a ales să amâne administrarea celei de-a doua doze dincolo de termenul recomandat de producătorii vaccinurilor.

Marea Britanie, încrezătoare în vaccinul AstraZeneca

Avem ”25 de milioane de motive să fim încrezători în viitor în timp ce redeschidem precaut societatea”, a spus premierul Boris Johnson.

Premierul a anunţat că urmează să se vaccineze curând. Boris Johnson a subliniat  că va fi inoculat cu serul AstraZeneca. Acesta a fost suspendat în mai multe state ale UE după semnalarea unor cazuri de tromboză suspecte. În schimb, autorităţile britanice consideră în continuare ”sigur şi eficace” vaccinul AstraZeneca, dând asigurări că vor continua să-l folosească.

Marea Britanie a raportat miercuri 5.758 de noi cazuri de COVID-19 şi 141 de noi decese asociate acestei boli, faţă de 5.294 de cazuri marţi şi 110 decese.

Și în România continuă campania de vaccinare. Până pe 17 martie, ora 17.00, peste 54.000 de doze au fost administrate în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, majoritateaau fost doze de vaccin anti-COVID produse de Pfizer. Până în prezent, de la debutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 2.324.405 de doze unui număr de 1.572.465 de persoane, dintre care 820.525 cu o doză, iar 751.940 şi cu doza a doua.