Valoarea lirei sterline a scăzut la bursa din Tokyo cu 5%, ajungând la nivelul cel mai de jos faţă de dolar după 1985.
Vineri dimineaţa, puţin înainte de previziunile BBC şi ale altor canale britanice, liderul partidului eurofob UKIP, Nigel Farage, a spus că începe "să viseze la un Regat Unit independent".
Casele de pariuri, care dădeau peste 90% şanse unei victorii a 'Remain' la închiderea birourilor de vot joi la ora 21:00 GMT, nu mai acordau decât o şansă infimă menţinerii Marii Britanii în UE la primele ore ale dimineţii.
Rezultatul oficial al acestui referendum, cu miză colosală pentru viitorul Regatului Unit şi restul Europei, ar trebui să fie anunţat vineri dimineaţa. Participarea la vot a fost estimată oficial la 72,2%.
Verdictul definitiv este aşteptat în continuare în marile oraşe, între care Londra. La City of London, cartierul finanţelor, s-a votat cu o majoritate zdrobitoare pentru menţinerea în UE, dar numărul voturilor era prea neînsemnat pentru a avea greutate.
La cartierul general al campaniei Vote Leave, într-un imobil londonez, atmosfera era de sărbătoare: dopurile sticlelor de şampanie au sărit la anunţarea primului rezultat pentru Brexit, cel din oraşul Sunderland. Cu strigăte de bucurie erau primite anunţurile transmise de televiziuni ale fiecărui rezultat favorabil ieşirii din UE.
Ultimele sondaje indicaseră totuşi o menţinere în UE. Un ultim sondaj YouGov, publicat la închiderea birourilor de vot, dăduse menţinerea în UE în frunte cu 52% faţă de 48%. Alte două anchete de opinie, efectuate înainte şi după vot, dădeau acelaşi rezultat.
Miza este imensă şi toţi liderii europeni au intervenit pentru a-i reţine pe britanici, conştienţi că plecarea lor ar face să crească anunţarea unei dezintegrări a UE.
Preşedintele francez Francois Hollande estimase că va trebui "să angajeze o relansare a construcţiei europene" oricare ar fi rezultatul referendumului.
Alte consecinţe economice imediate pentru ţară şi dincolo de ea – un Brexit ar prejudicia pe termen lung, au prevenit marile instituţii financiare internaţionale, de la FMI până la OCDE.
Un Brexit ar deschide de asemenea o perioadă de turbulenţe politice, cu o posibilă plecare a lui David Cameron. Primul ministru britanic, care şi-a pus în joc credibilitatea ducând campania pentru menţinerea în UE, a votat la Londra fără să facă declaraţii. El şi-a invitat puţin mai târziu compatrioţii să voteze pentru menţinere, garanţie, potrivit lui, a unui "viitor mai bun".
Referendumul a expus profunde diviziuni în cadrul conservatorilor şi al guvernului lor din care mai mulţi membri au făcut campanie pentru Brexit. În pofida acestor diviziuni, 84 de deputaţi conservatori eurosceptici au publicat, după închiderea birourilor de vot, o scrisoare în care afirmă că David Cameron trebuie să rămână prim-ministru oricare ar fi rezultatul referendumului.
"Noi, susţinătorii unei ieşiri şi membri ai partidului conservator, estimăm că oricare ar fi decizia poporului britanic, aveţi în acelaşi timp mandatul şi datoria de a continua să conduceţi naţiunea", au scris semnatarii, între care şi Boris Johnson, liderul taberei Brexit şi ex-primar al Londrei. AGERPRES