Marea Britanie își propune să continue pe termen lung să acorde asistenţă militară Ucrainei, i-a transmis, marţi, 3 ianuarie, premierul Rishi Sunak preşedintelui Volodimir Zelenski, potrivit postului de televiziune CNN.
Intensificarea eforturilor de asistență militară va aduce victoria mai aproape
„Premierul britanic a transmis că Ucraina poate conta pe sprijinul Marii Britanii pe termen lung, lucru demonstrat prin furnizarea a 1.000 de rachete antiaeriene în ultima perioadă.”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street. „Există acţiuni în curs pentru furnizarea de echipamente suplimentare în următoarele săptămâni şi luni, în scopul asigurării victoriei Ucrainei pe câmpul de luptă.”, a adăugat oficialul britanic.
Potrivit autorităților de la Londra, partenerii Marii Britanii din cadrul Forţei comune de reacţie rapidă (JEF) urmează să livreze, de asemenea, către Ucraina echipamente militare suplimentare.
„Am vorbit cu prim-ministrul britanic Rishi Sunak despre continuarea cooperării în materie de apărare. Am convenit să intensificăm eforturile pentru a aduce victoria mai aproape anul acesta. Avem deja decizii concrete în acest sens.”, a afirmat, la rândul său, șeful statului ucrainean Volodimir Zelenski.
Care este planul de pace al lui Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat în noiembrie 2022 planul de pace în cadrul reuniunii G20. Planul conține 10 condiții pe care Ucraina urmărește să le îndeplinească cu ajutorul aliaților săi. Liderul de la Kremlin şi-a promovat intens planul de pace format din 10 condiții, pe care l-a discutat, printre altele, cu preşedintele SUA, Joe Biden. Acesta a îndemnat liderii mondiali să organizeze un Summit global pentru pace bazat pe acest plan.
Reuters a prezentat, miercuri, 28 decembrie, conţinutul acestui plan şi ecourile pe care le-a avut la nivel mondial. Volodimir Zelenski şi-a anunţat pentru prima dată formula de pace la summit-ul G20 (grup reunind economiile dezvoltate şi emergente), care a avut loc în noiembrie.
În decembrie, șeful statului ucrainean i-a îndemnat pe liderii G7 (Grupul naţiunilor dezvoltate – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Statele Unite ale Americii) să susţină ideea sa de a organiza la începutul lui 2023 un summit global pentru pace, care să se concentreze asupra planului de pace în ansamblu sau asupra unor puncte specifice.