Problema Brexitului a generat probleme majore la nivel European. Marea Britanie și Uniunea Europeană nu au semnat încă un acord comercial post-Brexit, însă oficialii au pretenții indiferent de rezultat.
Negociatorul britanic David Frost susține clar că Regatul Unit nu va deveni ”un stat-vasal” al Uniunii Europene, indiferent care va fi acordul comercial post-Brexit încheiat cu cei 27, relatează AFP, citată de agerpres.
„Nu vom fi un stat-vasal”, a declarat oficialitatea britanică pentru Mail on Sunday într-unul dintre rarele sale interviuri, în contextul în care negocierile cu UE, care stagnează, se apropie de sfârşit.
Totodată, înaintea celei de-a opta şi ultime sesiuni de negocieri cu UE, care va începe săptămâna viitoare, Frost a subliniat că Regatul Unit „nu va face concesii în ceea ce priveşte principiul fundamental de a avea controlul asupra propriilor sale legi”.
„Nu vom accepta clauze care oferă (UE) controlul asupra monedei noastre sau asupra felului în care ne organizăm lucrurile aici, în Regatul Unit, iar aceasta nu ar trebui să fie subiect de polemică”, a adăugat el. „Aceasta înseamnă să fii o ţară independentă, pentru aceasta a votat poporul britanic şi aceasta vom avea la sfârşitul anului, indiferent în ce fel”, a mai spus Frost.
Nu există nicio teamă
La data de 31 ianuarie, Regatul Unit a părăsit oficial UE, după aproape patru ani de la un referendum istoric care a pus capăt celor aproape 50 de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană. Regatul Unit şi UE încearcă să ajungă la un acord cu privire la viitoarea lor relaţie până la sfârşitul anului, existând temerea că, dacă acest lucru nu va fi posibil, atunci după 31 decembrie se va intra în scenariul unui Brexit dur.
Totuşi, Frost a insistat că premierul britanic Boris Johnson şi miniştrii săi nu se tem de un astfel de scenariu. „Dacă nu ajungem la un acord care să reglementeze relaţiile comerciale, aşa cum îl avem pe cel cu Canada, foarte bine”, a afirmat Frost.
În lipsa unui acord până la 31 decembrie, singurele reguli care se vor aplica în privinţa relaţiilor comerciale între parteneri vor fi cele ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului.